Guvernul va începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariaţii concediaţi urmând să beneficieze de plăţi compensatorii şi venit lunar de completare.
Un document obţinut de MEDIAFAX relevă că sistemul de protecţie socială care va fi acordat acordat persoanelor ce urmează să fie disponibilizate prin concedieri colective începând cu acest an şi până în 2018, ca urmare a restructurării şi reorganizării unor companii de stat, a fost deja pregătit de Guvern şi urmează să fie introdus în perioada imediat următoare.
Documentul, elaborat sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, stabileşte că societăţile care pot efectua concedieri colective şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă există un program de restructurare sau reorganizare aprobat, astfel încât concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2018. Acelaşi document include însă şi o listă de 16 companii care au sau vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018.
Pe această listă au fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării, Societatea Naţională a Huilei Petroşani, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băiţa Ştei, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Bucureşti, Electrica, cu filialele sale, şi Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.
În document este introdusă şi o listă a companiilor care pot angaja salariaţi concediaţi colectiv, dar numai la activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Cuprun Min Abrud, Băiţa Ştei.
Programele de restructurare vor include obligatoriu „salariaţii care se încadrează în prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, măsura aplicându-se inclusiv membrilor aleşi în organele executive de conducere ale organizaţiilor sindicale”, se arată în document.
Persoanele concediate vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.
Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv pe 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 -10 ani, pe 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 şi 15 ani, pe 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 şi 25 de ani, şi pe 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă de peste 25 de ani.
Pot beneficia de plăţi compensatorii numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu cel puţin 36 luni înainte de data concedierii. Beneficiază de protecţie socială şi persoanele care au fost preluate prin protocol de alte societăţi dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile de la care au fost preluate, în perioada prevăzută, şi cele care au fost preluate de societăţile rezultate în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a societăţilor, dar din nou dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile supuse divizării sau altor forme de reorganizare în perioada prevăzută.
Nu pot beneficia persoanele care au mai primit plăţi compensatorii acordate urmare a unui plan de concediere colectivă, indiferent de actul normativ prin care a fost reglementată concedierea colectivă.
Guvernul va începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018