Iasul ar putea deveni un punct nodal al autostrazilor din Romania, primarul promitand o autostrada Iasi – Bacau, ce va avea continuitate pana la Marea Neagra

 

 

 

Dupa o discutie cu premierul, primarul Gheorghe Nichita a plonjat intr-o stare de euforie din care nu se mai trezeste. Edilul le-a promis ieri iesenilor ca vor merge pe autostrada pana la Marea Neagra.

De asemenea, o autostrada va lega Iasul si de vestul tarii. Toate aceste minuni vor fi realizate de Victor Ponta. Cum, cand si cu ce fonduri, nu se stie inca, dar primarul chiar parea convins de discursul pe care i-l scrisesera consilierii. 

 

In conditiile in care Iasul nu are nici macar o sosea de centura, tronsonul finalizat pana in prezent fiind deja crapat pe lungime din cauza problemelor legate de materialele folosite, primarul Nichita a promis, ieri, iesenilor marea cu sarea, la propriu. Iesenii ar urma sa ajunga la Marea Neagra pe autostrada. Iasul si Bacaul ar putea fi unite de un tronson de autostrada, iar de acolo pana la Constanta problemele de infrastructura par deja rezolvate. Intors dintr-o vizita in afara tarii, primarul s-a intalnit pe drumul de intoarcere la Iasi cu premierul Victor Ponta, acesta urmand sa detalieze anuntul saptamana viitoare. Totusi, amendamentele legate de finantarea autostrazii au fost respinse, bugetul neavand bani nici macar pentru refacerea studiului de fezabilitate care ar aduce o ieftinire a autostrazii Iasi – Targu Mures. 

 

„Nu va spun eu detalii pentru ca luni sau marti vor veni in grupurile parlamentare reunite cu explicatii pentru fiecare din aceste trei proiecte. Sunt total convins ca ce mi-a promis va face. Am rugat parlamentarii PSD-ului sa faca amendamente. Am garantia prim-ministrului ca tronsonul Ungheni – Iasi – Neamt va fi inceput anul viitor si continuat cu tronsonul Campia Turzii – Targu Mures. Ideea autostrazii Est-Vest nu este abandonata si este sustinuta cu fonduri clare si va spune care sunt fondurile, la ce valoare se ajunge si cum vor decurge lucrurile in continuare”, a anuntat primarul Nichita.

Acesta nu a dat detalii despre posibilitatea sau termenul la care ar urma sa inceapa refacerea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Targu Mures – Neamt.

 

bzi.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un accident s-a produs sambata (30.11.2013) In Podu Ros din Iasi intre un autotursim si un biciclist

URMĂTORUL ARTICOL

Transportul public din Iasi va fi mai bogat cu inca trei trasee. Vezi detalii

Ultimele știri de la Actualitate