Ieri, la sediul Oficiului Judetean pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit au fost chemate la raport majoritatea firmelor care ofera consultanta pe fonduri europene pentru fermieri. Cel mai probabil scopul intalnirii a fost acela de a transmite mesajul ca s-au schimbat sefii institutiei iar administratorii firmelor trebuie sa stie foarte bine la cine trebuie sa cotizeze.
Fara sa atinga aceasta problema a mesajul subteran transmis firmelor de noii directori care se ocupa de fondurile pentru dezvoltarea rurala, cei de la BZI au publicat astazi un material in care sunt prezentate si cateva firme aflate pe lista neagra.
In ultimii ani, tot mai multe firme de consultanta care au fost solicitate de catre fermierii ieseni pentru a fi indrumati in accesarea fondurilor europene au profitat de proasta informare a acestora si le-au distrus afacerile. Desi fermierii cereau aceste servicii in schimbul unor sume de bani, acestia erau indrumati de foarte multe ori gresit, iar multe dintre aceste firme nu intocmeau proiectele corespunzator. Desi fermierul era asigurat ca proiectul este corect facut, constata ca dupa ce era verificat de catre Oficiul Judetean pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) pentru a fi declarat eligibil, nu putea obtine finantarea nerambursabila. Fie ca a fost vorba de proiecte depuse in SAPARD sau Programul National de Dezvoltare Regionala (PNDR) / Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), la multe dintre acestea au fost gasite nereguli. Aceasta problema a fost discutata ieri in cadrul unei intalniri dintre cateva firme de consultanta si reprezentanti ai unor institutii din Iasi, cu scopul cresterii indicelui de accesare a fondurilor nerambursabile acordate prin FEADR, dar si asigurarea implementarii transparente si eficiente a FEADR. „Am observat ca din totalul cererilor depuse, mai putin de jumatate sunt neeligibile. Consultantii nu verifica ceea ce este in documente cu realitatea de pe teren. Cred ca este o mare problema in acest sens pentru ca nu ne dorim blocarea fondurilor sau corectii financiare, cum au fost cu alte programe”, a declarat Eugen Ticau, director al Oficiului Judetean pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Iasi. Beneficiarii platesc, de cele mai multe ori, un procent din valoarea proiectului. Ei bine, multe dintre firme cer aceste sume inainte de aprobarea proiectului. Sunt oameni care plang in fiecare zi din cauza ca au ramas cu banii dati si fara proiectele aprobate.
Unde au fost gasite probleme?
Potrivit, Buna Ziua Iasi, la intalnirea de ieri au fost invitate 27 de firme de consultanta care au competente in intocmirea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene. Acestea sunt: SC Euro Project Consulting SRL, Centrul de Informare al U.E Europe Direct Iasi, SC Pencraft SRL, SC Consolvo SRL, SC EuroProject Consulting SRL, SC Avensa Consulting SRL, SC Victor Press Consult SRL, C.A.J Iasi-Ichim Elena, C.A.J Iasi-Apetroaie Camelia, SC Unlock Business Consulting SRL, I.I. Sandu Petronela, SC Macroconsult Proiect, PFA Nedelcu Carmen, SC Alexx SRL, SC Pro Amis Consulting SRL, Mocanu Silvia-ING, SC Creativ Consult SRL, SC XXS Rompest SRL, SC YXS Romest SRL, C.A.J Ion, One Stop Consulting SRL, SC Cronos Consulting SRL, SC Euro Consulting SRL, SC BMG EuroExpert SRL, SC Bonie SRL. Majoritatea dintre aceste firme au avut probleme in ceea ce priveste intocmirea acestor proiecte pentru fermierii ieseni, fie ca a fost vorba de unul sau mai multe contracte neconforme. Printre cazurile cele mai frecvente se numara proiectele depuse in cadul masurilor 112- Instalarea tinerilor fermieri sau 312- Cresterea si dezvoltarea de microintreprinderi care au fost declarate neeligibile. Astfel, in unele situatii, documentele erau semnate de reprezentanti ai firmelor de consultanta, desi trebuiau semnate de solicitanti, sau pentru obtinerea unui singur utilaj erau trecuti in proiect 8 angajati, desi era nevoie de maxim doi. „Erau cazuri in care solicitantul era la cateva sute sau mii de kilometri de amplasamentul exploatatiei. Cand se facea vizita in teren, ne intalneam cu tatal solicitantului pentru ca fiul lui era plecat in Spania. Sau cazurile cand proiectele erau declarate neeligibile pentru ca cererea de finantare era semnata de alta persoana decat solicitantul. Alte cazuri sunt cele in care multi au trecut pe ferma vegetala niste preturi pe teren exagerat de mari. Avem beneficiari care vin cu reclamatii vizavi de firmele de consultanta”, a mai adaugat Eugen Ticau, pentru cei de la BZI.