Celebra zona a Iasului, aflata la kilometrul 0, isi va recapata aspectul de epoca printr-un proiect european ce va schimba infatisarea strazii Lapusneanu. Pavimentul va fi inlocuit cu piatra naturala, iar mobilierul stradal, de la chioscuri de ziare la cosuri de gunoi, va avea un design inspirat din trecut.
Totodata, parcul dintre Bulevardul Independentei si Muzeul Unirii, numit „Mitocul Maicilor”, va fi reamenajat, marindu-se suprafata spatiului verde. Reamenajarea va cuprinde si esplanada pietonala dintre Piata Unirii si Independentei, unde vor fi realizate si doua fantani arteziene. Proiectul ar urma sa includa si modernizarea Pasajului Pietonal Piata Unirii, ce va fi dotat cu lifturi pentru persoanele cu handicap. Potrivit proiectului schitat de municipalitate, refacerea acestei zone istorice se va desfasura pe o suprafata de 52.000 de metri patrati.
Proiectul a fost deja inaintat spre analiza expertilor evaluatori din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, in vederea semnarii contractului de finantare, insa acestia au decis modificarea bugetului proiectului.
„Valoarea totala a investitiei ar urma sa fie de 13,588 milioane de lei. Cofinantarea municipalitatii ar urma sa fie de 0,268 milioane lei, iar contributia la cheltuielile neeligibile este de 0,147 milioane lei. In ceea ce priveste valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, acestea se ridica la 13,406 milioane lei”, au precizat oficiali din cadrul municipalitatii. Aprobarea indicatorilor economici ai proiectului ar urma sa fie decisa la sfarsitul saptamanii.
bzi.ro