Ieseni, iata de cand va puteti bucura de dotarile din cadrul bazei de agrement Ciric

 

 

 

Iesenii vor avea acces la toate dotarile Bazei de agrement Ciric abia dupa Sarbatorile Pascale.

„Terenurile de sport, de minigolf, zona unde copiii se pot juca in structurile gonflabile, telescaunul sau terenul de minigolf vor fi deschise publicului de la 1 mai. Pana atunci vor fi incheiate cel mai probabil si licitatiile pentru inchirierea spatiilor comerciale. Piscinele vor fi deschise daca va fi cald, ele sunt functionale. Am avut cateva surpari in zona malului stang, au fost remediate de constructor, acum totul este in regula”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. Zona de catarare in copaci, amplasata chiar langa telescaun are trei trasee diferite, stabilite in functie de dificultate. Astfel, functioneaza deja un traseu pentru copii, unul cu o dificultate medie si unul pentru avansati. In cadrul zonei de catarare, platformele montate in copaci sunt amplasate la inaltimi diferite, unele ajungand chiar si la 6-7 metri. Din toamna anului trecut la Circ au fost, de asemenea, inaugurate si terenurile de paint-ball. Tarifele aplicate anul acesta pentru utilizarea dotarilor de la Ciric, inclusiv cele pentru barci sau hidrobiciclete, vor fi aceleasi ca si cele de anul trecut, au anuntat oficialii locali.

 

bzi.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Zilele orasului Harlau 2014! Iata ce manifestari vor fi organizate pentru cetateni

URMĂTORUL ARTICOL

Festudis, 5-11 mai 2014 la Iasi. Vezi programul celei de a XIV-a editie a evenimentului

Ultimele știri de la Actualitate