ULTIMĂ ORĂ:

Ieseni, pana pe 31 decembrie, la nivelul judetului Iasi se va derula campania de prevenire a criminalitatii „Sarbatori in siguranta”

Ieseni, pana pe 31 decembrie, la nivelul judetului Iasi se va derula campania de prevenire a criminalitatii „Sarbatori in siguranta”
Citit : 4 views Comentariu

 

 

 

In perioada 13 – 31 decembrie, la nivelul judetului Iasi, prin Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ), si Corpul National al Politistilor – Consiliul Teritorial Iasi, se va derula campania de prevenire a criminalitatii „Sarbatori in siguranta”.

Scopul campaniei este prevenirea infractiunilor sau comportamentelor neadecvate specifice sezonului rece si in special Sarbatorilor de Iarna. Prin acest demers, initiatorii doresc sa reaminteasca cetatenilor masurile pe care trebuie sa le cunoasca si adopte pentru a nu deveni victima unui infractor.

 

Modalitatea principala de derulare a acestei campanii va fi transmiterea mesajelor prin mass-media locala, promovarea campaniei si prin intermediul partenerilor, prin difuzarea unor mesaje audio pe sistemele proprii ale acestora (complexe comerciale in principal), precum si distribuirea de materiale de informare (afise, autocolante, fly-ere) cu recomandari preventive catre populatie.

 

Un alt aspect important il constituie si realizarea unui site dedicat campaniei, ce poate fi accesat la adresa www.craciuninsiguranta.wix.com/prevenireiasi2013 care va fi promovat in mediul online si unde pot fi regasite informatiile si materialele de promovare. Printre aspectele care vor fi prezentate in perioada imediat urmatoare de politistii de prevenire se numara siguranta copiilor la colindat, regimul legal de folosire al articolelor pirotehnice, prevenirea furturilor din buzunare, autoturisme, locuinte, atentie la consumul de bauturi alcoolice, conducere pe timp de iarna, prevenirea actelor de violenta sau cumparaturi in siguranta. Campania beneficiaza de un buget de 5.000 de lei pus la dispozitie de autoritatile judetului Iasi prin demersurile efectuate la nivelul Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Iasi. 

 

„Speram ca recomandarile pe care le vom face sa contribuie la evitarea unor situatii neplacute pentru  cetateni pe perioada Sarbatorilor de Iarna. Cu totii trebuie sa constientizam ca si comportamentul nostru  determina cresterea sigurantei personale si in acest sens este necesar sa nu neglijam aspecte care ne pot aduce prejudicii de orice fel”, a precizat comisarul de politie Madalin Taranu, ofiter al Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii.

 

bzi.ro