Municipalitatea ieseana va scoate la licitatie in perioada urmatoare o serie de locuri de parcare in mai multe cartiere din oras.
Vizate sunt zone din Soseaua Nationala, Musatini, Stihii, Bulevardul Tutora, Soseaua Nicolina, strada Hlincea, varianta Uzinei sau strada Sf. Lazar. Toate aceste spatii vor fi scoase la inchiriere in decursul acestei luni, la ele urmand a participa locatarii zonelor respective ce detin autoturisme. Totodata, primaria ieseana va demara o procedura legata de delegarea gestiunii serviciului de amenajare a parcarilor cu plata din oras. „Municipiul Iasi organizeaza licitatia publica deschisa avand ca obiect delegarea gestiunii, prin concesionare, a serviciului de amenajare, organizare si exploatare a parcarilor cu plata, cu exceptia celor de resedinta, de pe domeniul public al municipiului Iasi. Aceasta licitatie va avea loc in data de 14 iulie, cu incepere de la ora 12.00”, se arata intr-un anunt al municipalitatii iesene.