In fiecare ora exista cate un pacient Tiberiu Brailean plimbat intre spitale

În lipsa unui spital de urgenţe, la Iaşi moartea se plimbă între spitale cu ambulanţa şi cu elicopterul, sustine deputatul si medicul Tudor Ciuhodaru. „Organizarea dezastruoasă a sistemului de urgenţă a mai făcut o victimă. De data aceasta are un nume. Din păcate este al profesorului Tiberiu Brăilean. Pe ceilalţi pacienţi plimbaţi între spitale, care stau cu orele la cozi infernale prin aşa zisele servicii de urgenţă insalubre, cei transportaţi printre pavilioane la minus 20 de grade, cei care aşteaptă cu zilele elberarea vreunui loc la terapie intensivă, nu îi vede nimeni.Până şi Ministrul Sănătăţii a precizat că decizia de comasare a spitalelor din 2011, susţinuţă cu entuziasm frenetic de slugile medicale a puternicilor zilei, a fost o greşeală„, scrie medicul iesean.
 
În Iaşi, după comasare, s-a ajuns ca în fiecare zi 24 de pacienţi, adică un pacient pe oră, să fie plimbaţi între spitale faţă de doar unul la aproximativ 8 ore, aşa cum era când exista şi spitalul de urgenţe din Copou. Înainte de marea comasare peste 40.000 de ieseni beneficiau de asistenţă de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenta ,,Sfantul Ioan”. Timpul mediu de aşteptare era de cinci minute iar durata medie de rezolvare a unui caz nu depaşea doua ore. În 2011 doar unul din şaisprezece pacienţi era plimbat intre spitale iar plimbatul pe cerul patriei a pacienţilor cu arsuri era o raritate. Niciodată un pacient nu a ramas în UPU pe motiv ca nu sunt paturi la terapie intensiva.
 
În doar un an de la comasare, efectele negative au fost vizibile. Timpii de aşteptare au crescut exponenţial, durata medie de rezolvare a explodat iar unul din cinci pacienţi este plimbat între spitale, de trei ori mai mult ca înainte de comasare, numărul acestora ajungând la 9.106 de la 2.728. Plimbatul prin curtea spitalelor sau între spitale se intamplă în fiecare zi iar cel de pe cerul patriei spre alte centre medicale a ajuns o obişnuinţă.
 
Toate acestea nu s-ar fi intamplat dacă HG 974/2011, ce prevedea construirea unui nou spital de urgenţă, numit atunci Centru de Traumă şi Toxicologie, nu ar fi fost desfinţat de cozile de topor din Iaşi.
 
„Motivele, pe lângă cele de ordin politic, au fost clare: redirecţionarea spre clinicile private a pacienţilor exasperaţi de timpii de aşteptare prin dispariţia unui spital de urgenţă etalon, ce oferea in fiecare zi posiblitatea de a fi tratat repede şi bine în sistemul public, la care s-a adaugat satisfacerea orgoliilor lumii medicale. Pentru că Centrul de Traumă şi Spitalul de Urgenţă ,,Sfantul Ioan” erau în subordinea Ministerului Sanatatii îi solicit domnului Bănicioiu să-şi folosească pixul pentru a anula deciziile greşite şi să pună în aplicare HG 974 din 2011 prin care Iaşul ar putea avea un nou spital de urgenţă de secol XXI, monobloc, cu toate specialităţile incluse. Dacă mai are timp, nu ar fi rău să trimită şi corpul de control, pentru ca cei care au lăsat pacienţii fără ,,primul spital de urgenţă din viaţa iesenilor” să fie traşi la răspundere pentru decizia greşită!„, a completat doctorul.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Cutremur de 3 grade in Vrancea

URMĂTORUL ARTICOL

Deputat Cristina Nichita: ce ramane dupa 8 martie?

Ultimele știri de la Social