In iulie, temperaturi peste media normala

În iulie, temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic (20,2 grade Celsius) în cea mai mare parte a țării iar abaterile termice cele mai mari sunt posibile în special în zonele sud-estice, sudice și vestice. Astfel, pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 20 — 23 grade, Crișana (20 — 22 grade), Dobrogea (22 — 23 grade), Maramureș (19 — 21 grade), Transilvania (17 — 21 grade), Oltenia (18 — 24 grade), Muntenia (19 — 24 grade) și Moldova (15 — 23 grade ). Cantitățile lunare de precipitații vor fi deficitare în aproape toată țara. Media multianuală lunară de precipitații este de 77,8 l/mp.

În luna august, regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale (19,7 grade Celsius) în regiunile nordice și centrale iar în restul teritoriului vor fi valori termice peste norme. Pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 19 — 23 grade, Crișana (19 — 21 grade), Dobrogea (22 — 23 grade), Maramureș (18 — 20 grade), Transilvania (16 — 20 grade), Oltenia (17 — 23 grade), Muntenia (18 — 23 grade) și Moldova (15 — 23 grade). La capitolul precipitații, prognoza arată cantități lunare de precipitații sub mediile climatologice (64,7 l/mp) în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai scăzute valori fiind posibile local în sud-estul și sudul țării.

În septembrie, estimările arată că temperatura aerului va avea valori medii peste normalul climatologic (14,8 grade Celsius) în sudul și estul țării și local în celelalte regiuni. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 și 17 grade în Moldova, 11 — 16 grade în Transilvania, 13 — 15 în Maramureș, 13 — 18 grade în Oltenia, 14 — 18 grade în Muntenia, 15 — 16 grade în Crișana, 15 — 18 grade în Banat și 16 — 19 grade în Dobrogea. Cantitățile lunare de precipitații vor fi în general apropiate de mediile climatologice (55 l/mp) în regiunile centrale și nordice și deficitare în restul teritoriului.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

MIT spulberat. Bauturile reci nu provoaca rosu in gat

URMĂTORUL ARTICOL

Comisia pentru evaluarea democratiei, aprobata de Senat

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in