Gruparea sunnită ultraradicală Statul Islamic revendică, într-o înregistrare video, decapitarea unui al doilea ostatic american, potrivit SITE, transmite AFP.
Jihadişti din cadrul grupării sunnite Statul Islamic (SI) au revendicat într-o înregistrare video, difuzată marţi pe Internet, decapitarea unui al doilea ostatic american, Steven Sotloff, a anunţat Centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE, transmite AFP.
În această înregistrare, intitulată „al doilea mesaj către America”, jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, apare în genunchi, purtând un combinezon de culoarea portocalie, alături de un bărbat mascat, înarmat cu un cuţit.
Casa Albă a anunţat că încă nu a confirmat autenticitatea acestei înregistrări video.
Steven Sotloff, reporter la revista TIME, a fost răpit în Siria, în august 2013. Ultima dată a fost văzut în înregistrarea video cu execuţia jurnalistului James Wright Foley, în urmă cu două săptămâni. Teroriştii ISIS au ameninţat atunci că Steven Sotloff va fi următoarea victimă dacă Statele Unite nu se retrage.
„Viaţa acestui cetăţean american depinde de decizia ta viitoare, Obama”, a spus criminalul ISIS.
Mama lui Steven Sotloff a cerut milă răpitorilor într-un film publicat pe Internet săptămâna trecută.
Gruparea sunnită Stat Islamic a revendicat la 20 august executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă faţă de raidurile aeriene americane în Irak. Insurgenţii islamişti au difuzat pe Internet o înregistrare video care prezintă decapitarea jurnalistului american. James Foley, în vârstă de 40 de ani, era un jurnalist experimentat, relatând despre conflictul din Libia şi despre cel din Siria. James Foley a colaborat cu publicaţia Global Post, cu Agenţia France-Presse şi alte instituţii media.
Sursa: Gandul