Inca zece ani de puscarie pentru Necolaiciuc

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamndat miercuri la 10 ani de închisoare.Mihai Necolaiciuc a fost condamnat, miercuri la 10 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Fostul director CFR se află acum în închisoare într-un alt dosar în care a fost condamnat, în octombrie 2014, la 4 ani şi şase luni de închisoare fiind acuzat că a cheltuit ilegal 2,7 milioane de euro din fondurile Băncii Europene de Investiţii.Mihai Necolaiciuc a fost numit la conducerea CFR în anul 2000, de către ministrul transporturilor de atunci, Anca Boagiu, scrie evz.ro. Poliţia a demarat cercetările în cazul lui Necolaiciuc în 2004, la scurt timp după ce acesta a fost înlăturat din funcţia de director al CFR SA. El a fost trimis în judecată de DNA în trei dosare, fiind acuzat că a efectuat ilegal cheltuieli cu titlu de investiţii la preţuri supraevaluate.Pe 4 februarie 2005, Mihai Necolaiciuc, asupra căruia nu se emisese încă mandat de arestare, a ieşit din ţară pe la Vama Albiţa către Republica Moldova. După ce a stat o perioadă în Republica Moldava, Necolaiciuc a plecat în Austria, unde în 2006 a fost depistat de către Interpol.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

O ieseanca, “ucisa” de autoritati. Pensionara se lupta acum sa demonstreze ca este in viata

URMĂTORUL ARTICOL

Iata cum iti citeste SRI mesajele din telefon si calculator

Ultimele știri de la National1