Evaluarea de la final de an, pentru clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, va permite si ajustarea politicilor publice pe care Ministerul Educatiei Nationale (MEN) intentioneaza sa le implementeze, pe termen scurt si lung, se arata intr-un comunicat al ministerului remis HotNews.ro.
Remus Pricopie a declarat ca evaluarile, indiferent daca sunt locale sau nationale, trebuie sa fie corecte, „pentru ca doar in acest mod pot fi aplicate masuri potrivite”.
Declaratiile au fost facute la prima editie a Scolii Internationale de Vara „Dascalimea romaneasca”. Evenimentul, care se desfasoara la Eforie Sud, in perioada 19-24 august, a reunit 250 de cadre didactice din Romania si Republica Moldova.
Evenimentul este organizat de Asociatia Generala a Cadrelor Didactice din Romania „Dascalimea Romana”.
Evaluarile de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a vor fi sustinute la nivel national
Amintim ca incepand cu anul scolar 2013-2014, evaluarile de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a vor avea loc la nivel national, cu subiecte unice. Ministrul Remus Pricopie a declarat inca din aprilie ca notele primite de elevi la aceste evaluari nu vor fi trecute in catalog, decat „daca se doreste bonificarea elevului, adica elevul care a avut un rezultat foarte bun sa primeasca o nota maxima in catalog” (Sursa).
„Sistemul de evaluare periodica, evaluarea la clasa a II-a, a IV-a si a VI-a, este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educatiei. Este o idee pe care institutiile specializate in stiintele educatiei din tara si din strainatate o studiaza de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie sa introducem aceasta evaluare este aceea ca noi, in sistemul nostru de educatie, pana la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem. Evaluarea nationala este prima evaluare dupa ani buni de scoala si de gradinita. Ori in aceste conditii, sa nu ne miram cand constatam ca 25% dintre copiii nostri nu reusesc sa ia nota 5 la doua examene de evaluare nationala, la matematica si romana, la sfarsitul clasei a VIII-a. In absenta unor evaluari de sistem nu ai cum sa faci calibrari de sistem”, a declarat ministrul la Eforie Sud, citat de Agerpres.
Ministrul a reiterat faptul ca dupa ce sistemul de evaluare din doi in doi ani a fost aplicat printr-un program pilot doar in unele scoli, metoda va fi aplicata la nivel national incepand cu urmatorul an scolar.
„Prin urmare, dupa cativa ani de gradinita, dupa clasa pregatitoare, dupa clasa I, ajungem in clasa a II-a si putem sa vedem care este nivelul de pregatire a elevilor, iar informatiile respective le putem folosi unde avem vulnerabilitati, unde sunt probleme, la nivel de scoli, de clase, chiar la nivel de elev in raport cu ceilalti elevi. Pentru ca, daca o nota la Constanta nu este din pacate comparabila cu o nota din alte judete, la aceasta evaluare nationala rezultatele ar trebui sa fie comparabile. Este o masura care nu va produce spectacol peste noapte pentru ca nu are cum sa produca, dar in timp, cu calm, cu rabdare, vom putea sa facem calibrarile necesare”, a spus Remus Pricopie, potrivit Agerpres.
In ceea ce priveste Evaluarea Nationala de la finalul gimnaziului, ministrul Educatiei a declarat ca „anul acesta ne-am uitat cu foarte mare atentie la rezultate si vom face fise pentru fiecare scoala in parte, in special pe diferentele de evaluare. Atunci cand ai in catalog 8 la matematica, iar la Evaluarea Nationala ai, exemplu real, 2,80, inseamna ca ai o problema. Daca este un copil, poti sa spui ca a fost un accident, se intampla, dar daca ai mai multi si daca se repeta an dupa an inseamna ca acea scoala are o problema foarte serioasa cu evaluarea. (…) In momentul in care supraevaluezi un copil la clasa, gresesti in primul rand cu copilul, pentru ca el va avea sentimentul ca stie (…). In al doilea rand, gresesti in raport cu parintii, pentru ca ei au incredere ca evaluarea noastra este una corecta si stau linistiti ca au copii pe drumul cel bun si noi de fapt ii mintim”.
Anul acesta, la fel ca anul trecut, Ministerul Educatiei a organizat sesiuni de evaluare pilot, sustinute pe un esantion de elevi.
Potrivit Legii Educatiei Nationale, elevii vor fi evaluati in fiecare an la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a. Elevii de clasa a II-a vor fi testati la scris-citit si matematica, elevii de clasa a IV-a – la limba romana/ limba materna – intelegerea textului scris si matematica, iar elevii de clasa a VI-a – la limba si comunicare, respectiv matematica si stiinte.
Rezultatele obtinute de elevi NU se trec in catalog, ci stau la baza realizarii de catre profesori a unor planuri individualizate de invatare si sunt aduse la cunostinta parintilor elevilor. Potrivit Legii Educatiei, rezultatele evaluarii fac parte din portofoliul educational al elevului.
Elevii de clasa a XI-a, a XII-a si a VIII-a vor sustine simulari nationale pentru Bacalaureat si Evaluare Nationala
Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a anuntat in luna mai ca le-a cerut inspectorilor scolari generali sa analizeze posibilitatea realizarii simularilor pentru evaluarile nationale la clasele terminale – a VIII-a si a XII-a – la o data comuna, posibil luna martie, pentru anul scolar 2013-2014.
Remus Pricopie a declarat ca subiectele vor fi realizate de catre Ministerul Educatiei Nationale (MEN), prin Centrul National de Evaluare si Examinare, si vor fi aceleasi pentru toti participantii. „Scopul este acela de a avea o analiza de ansamblu corecta asupra nivelului de pregatire a elevilor. In acest moment, simularile se desfasoara la o data stabilita de inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti, cu subiecte realizate de acestea sau chiar de catre cadrele didactice din unitatile de invatamant”, preciza Ministerul intr-un comunicat remis HotNews.ro.
Tot atunci, Pricopie a declarat ca propune ca simularile de bacalaureat sa fie introduse si la clasa a XI-a, avand in vedere experienta simularilor din acest an, dar si rezultatele nesatisfacatoare inregistrate la examenul propriu-zis din anii trecuti (Sursa).
„In acest sens, voi lansa foarte curand in dezbatere publica urmatoarele doua noutati: simularile vor avea loc atat la clasa a XII-a, in luna martie, cat si la clasa a XI-a, in luna mai. Practic, elevii care vor sustine examenul de bacalaureat in 2015 vor trece prin doua etape de simulari. In acest fel, se pot lua din timp masuri pentru corectarea deficientelor. In plus, elevii se vor obisnui cu rigorile examenului si se vor mobiliza ceva mai devreme”, a declarat, pentru Mediafax, Remus Pricopie.
Absentele elevilor ar putea fi publicate lunar pe internet de fiecare scoala
Ministrul a afirmat in luna mai si ca „vom incerca sa avem cel putin o raportare lunara pe internet a absentelor elevilor pe fiecare scoala, incepand cu anul scolar 2013-2014”. Pricopie a declarat ca scoala trebuie sa stie ce se intampla cu elevul atunci cand acesta lipseste de la scoala, dand ca exemplu experienta personala din Statele Unite ale Americii unde reprezentantii facultatii pe care o urma l-au contactat dupa ce a lipsit de la cursuri trei zile din cauza unei probleme de sanatate.
„Fiecare inspectorat scolar sa aiba ranking-ul absentelor, astfel incat scolile sa inteleaga ca acesta este un lucru grav. Cand un copil nu vine la scoala o saptamana, trebuie sa stii ce se intampla”, a precizat ministrul Educatiei