ponta_si_armistitiul_cu_basescu

Incepe iar razboiul dintre premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu din cauza pactului de colaborare

După contrele legate de bugetul Uniunii Europene şi de scrisoarea pentru Bruxelles legată de Schengen, premierul Victor Ponta susţine că Pacea de la Cotroceni nu mai este în acest moment respectată. „Ce am stabilit în pactul de colaborare nu mai e valabil. Nu vedeţi? Ce am stabilit legat de MCV şi de Schengen nu a respectat. Ce am stabilit să obţinem la Bruxelles n-am obţinut. Era inevitabil să ajungem la această opinie divergentă”, a spus primul-ministru la RTV.
Ponta l-a acuzat pe Băsescu de încălcarea pactului care menţiona adresarea politicoasă, dar a refuzat să dea replica „la partea cu ironiile şi glumele de autobază”. „Cred că preşedintele nu are nici legitimitatea nici interesul să se mai bată pentru România. S-ar bucura să nu intrăm în Schengen. E un om aflat la sfârşit de mandat care are mici răutăţi. Preşedintele de luni până sâmbătă se odihneşte, iar duminică iese. Să iasă în fiecare duminică. O să vedeţi ce se va întâmpla. Dacă tot el bagă strâmbe când tot el e vinovat”, a ameninţat voalat Victor Ponta, atenţionând însă că „nu e vorba de o nouă suspendare”.
După contrele legate de bugetul Uniunii Europene şi de scrisoarea pentru Bruxelles legată de Schengen, premierul Victor Ponta susţine că Pacea de la Cotroceni nu mai este în acest moment respectată

După contrele legate de bugetul Uniunii Europene şi de scrisoarea pentru Bruxelles legată de Schengen, premierul Victor Ponta susţine că Pacea de la Cotroceni nu mai este în acest moment respectată. „Ce am stabilit în pactul de colaborare nu mai e valabil. Nu vedeţi? Ce am stabilit legat de MCV şi de Schengen nu a respectat. Ce am stabilit să obţinem la Bruxelles n-am obţinut. Era inevitabil să ajungem la această opinie divergentă”, a spus primul-ministru la RTV.
Ponta l-a acuzat pe Băsescu de încălcarea pactului care menţiona adresarea politicoasă, dar a refuzat să dea replica „la partea cu ironiile şi glumele de autobază”. „Cred că preşedintele nu are nici legitimitatea nici interesul să se mai bată pentru România. S-ar bucura să nu intrăm în Schengen. E un om aflat la sfârşit de mandat care are mici răutăţi. Preşedintele de luni până sâmbătă se odihneşte, iar duminică iese. Să iasă în fiecare duminică. O să vedeţi ce se va întâmpla. Dacă tot el bagă strâmbe când tot el e vinovat”, a ameninţat voalat Victor Ponta, atenţionând însă că „nu e vorba de o nouă suspendare”.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Proiectul regionalizarii Romaniei. Nici macar primarul Gheorghe Stefan nu crede ca Piatra Neamt va fi capitala: „Iasul este cel mai merituos, de ce sa vorbim prostii”

URMĂTORUL ARTICOL

(GALERIE FOTO) Doua politiste de la IPJ Bacau, de 22 si 23 ani, a murit in aceasta seara (10.02.2013) intr-un groaznic accident rutier petrecut in localitatea Ulmeni din Buzau

Ultimele știri de la Actualitate