Industria germană este unul dintre câştigătorii globalizării

Companiile nemţeşti s-au înrădăcinat adânc în economia mondială şi aduc prosperitate acasă, unde rata şomajului este cea mai mică după reunificarea ţării.

Germania este unul dintre statele care profită cel mai mult de pe urma globalizării în ceea ce priveşte industria, în parte pentru că aceasta a reuşit să se integreze în pro­funzime în economia mondială, în timp ce Marea Britanie şi Franţa au rămas în ur­mă. Valorea industrială adaugată din Ger­ma­nia a crescut cu 37% între 1995 şi 2012, mai mult decât oricare altă industrie, scrie Euractiv.

Un studiu efectuat de Federaţia Industriei Germane (BDI) arată că valoarea adăugată în sectorul industrial german a crescut cu 37%, cea din Marea Britanie cu 9%, iar cea din Franţa cu 3%, în timp ce sectorul industrial din Japonia a înregistrat un declin de 7%, scrie Euractiv. Germania, Marea Britanie şi Franţa sunte cele mai mari economii din UE. Economia germană este piaţa către care se îndreaptă cea mai mare parte a exporturilor româneşti.

„Succesul industriei germane se datorează în mare parte deschiderii noastre economice. Suntem o ţară care exportă în cantităţi mari, cu o industrie foarte bine integrată la nivel internaţional în procesul de adăugare a valorii”, a afirmat preşedintele BDI, Ulrich Grillo.

 

 

sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Gazele naturale se vor scumpi. Afla aici de cand.

URMĂTORUL ARTICOL

Deficitul comercial a crescut, în ianuarie-noiembrie 2014, la 5,3 miliarde euro

Ultimele știri de la Economic