Faptul ca din spitalele iesene lipsesc in mod constant medicamente de importanta vitala nu mai este nicio surpriza pentru miile de pacienti care le calca pragul. Spitalul de Boli Infectioase „Sf. Parascheva” Iasi a ramas fara un antibiotic foarte puternic care trateaza infectiile cu stafilococ sau clostridium, vancomicina.
Si de parca acest lucru nu ar fi fost destul, vancomicina nu se mai produce in Romania. In aceste conditii, trebuie achizitionate alte medicamente, din straintate, care au preturi si de cinci ori mai mari. “Apar momente in care nu putem sa achizitionam anumite medicamente absolut necesare. Din acest motiv, suntem nevoiti sa le inlocuim de cele mai multe ori cu o medicatie mult mai scumpa. Lucru acesta impovareaza intr-o mare masura bugetul spitalului, si ma refer la criza vancomicinei. Trebuie sa inlocuim acest antibiotic cu unul care este de 5 ori mai scump, lucru care din pacate se simte in buzunarele spitalului”, a declarat dr. Mihnea Hurmuzache, noul manager interimar al Spitalului de Boli Infectioase.
Gripa rapune iesenii
Peste 1.100 de pacienti s-au internat in Spitalul de Boli Infectioase in luna februarie. Numarul acestora este aproape cu o treime mai mare fata de lunile precedente, din cauza gripei care a facut ravagii in randul iesenilor. La acest moment, ultimele raportari arata ca sunt diagnosticate 85 de cazuri de gripa, un numar mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut.