Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală, marţi, din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi viscol, informează România TV.
Având în vedere avertizările şi atenţionările meteorologice cod galben şi de cod portocaliu caracterizate prin ninsori abundente, zăpadă puternic viscolită şi troienită, temperaturi scăzute – de la nivelul municipiului Bucureşti, în intervalul 25 -26 martie şi recomandările Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din capitală, marţi, 26 martie 2013, informează ISMB.
Cursurile vor fi reluate, în program normal, miercuri, 27 martie, iar orele de marţi, 26 martie, vor fi recuperate, prin replanificare, până la sfârşitul anului şcolar, a mai precizat sursa citată.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două coduri galbene şi un cod portocaliu de ninsori viscolite valabile în mai multe judeţe din ţară, inclusiv municipiul Bucureşti.
Va fi COD PORTOCALIU în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.