Intesa Sanpaolo Bank ofera posibilitatea elevilor din Romania de a studia in Italia prin intermediul Bursei Intercultura in valoare de 12.000 de euro

 

 

 

Pentru al şaptelea an consecutiv, Intesa Sanpaolo Bank se implică activ în educaţia şi susţinerea elevilor de liceu din România, oferindu-le posibilitatea de a studia timp de un an şcolar integral în Italia, prin intermediul Bursei Intercultura

 

La acest program de burse, ajuns la cea de-a şaptea ediţie locală, pot aplica elevii de la orice liceu din România, care în anul şcolar curent studiază în clasa a 9-a sau a 10-a (născuţi între 01.01.1997 – 01.06.1999). Astfel acestia vor avea şansa de a studia un an şcolar integral (clasa a 10-a sau a 11-a), în Italia. Vârsta este prima şi singura condiţie preliminară de aplicare şi eligibilitate în cadrul acestui proiect de responsabilitate socială şi educaţie iniţiat şi susţinut exclusiv de către Intesa Sanpaolo Bank.

În valoare de 12.000 euro, Bursa Intercultura acoperă toate cheltuielile necesare, inclusiv transportul şi cazarea, timp de un an în cadrul unei familii italiene fiind astfel complet integraţi în mediul social şi şcolar din Italia.

„La nivel global colaborarea dintre Grupul Intesa Sanpaolo şi Fundaţia Intercultura pentru proiectul acesta a generat în ultimii ani peste 300 de burse de studiu, dintre care peste 60 au fost alocate doar în 2013. În România impactul proiectului este din ce în ce mai mare de la an la an şi ne dorim să oferim suportul nostru pentru susţinerea educaţiei şi promovarea cu prioritate a proiectelor dedicate copiilor şi tinerilor şi în viitor”, adeclarat Stefano Burani, director general adjunct (CBO) Intesa Sanpaolo Bank.

Termen limită aplicaţii şi detalii suplimentare

Detalii complete despre programul de burse Intercultura, formularele de înscriere, testimoniale ale altor liceeni români care au absolvit acest program şi alte informaţii utile sunt disponibile în secţiunea Cariere a web site-ului Intesa Sanpaolo Bank, în orice unitate teritorială Intesa Sanpaolo Bank sau apelând gratuit Serviciul suport clienţi la Tel Verde 0800.800.888.

Toţi candidaţii eligibili interesaţi de Bursa Intercultura şi de un an de studiu în Italia trebuie să completeze şi să trimită aplicaţiile până în 20.12.2013. Selecţia pentru Bursa Intercultura se va face în mai multe etape, direct de către Fundatia Intercultura/AFS din Italia, co-organizatoare a acestui program.  

 

ziaruldeiasi.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Revista Capital a scos pe piata editia pe 2013 a topului celor mai bogati romani! Intre ei si opt cunoscuti magnati ieseni. Vezi detalii

URMĂTORUL ARTICOL

Concertul „Vienna Classic Christmas”, sustinut de Strauss Festival Orchestra Vienna aduce doua reprezentatii pe 16 decembrie la Teatrul National din Iasi

Ultimele știri de la Actualitate