De un an de zile, Schengen nu mai este pe agenda publică. Subiectul care a fost «prioritatea României în 2011, 2012 şi 2013» nu mai este evocat de nici unul dintre oficialii români.
Subiectul a dispărut în momentul în care autorităţile de la Bucureşti au hotărât să dispară, adică acum un an, când aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie a fost din nou amânată de miniştrii de interne din Uniunea Europeană, reuniţi în consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) Premierul Victor Ponta a anunţat că «de-acum înainte intrarea în Schengen nu va mai fi primul punct de discuţii dintre România şi partenerii europeni ».
Chiar dacă oficial nu s-a mai vorbit despre Schengen, românii au continuat demersurile. La o întâlnire cu Victor Ponta în iunie, noul premier francez, Manuel Valls, i-a dat de înţeles că o deschidere parţială a uşilor e posibilă în octombrie, cu ocazia următorului Consiliu JAI. Franţa este una dintre ţările care s-au opus în ultimii ani aderării României la Schengen, opoziţia începând în timpul preşedintelui de dreaptă, Nicolas Sarkozy. Stânga franceză, care îl criticase pe Sarkozy pentru acţiunile sale împotriva României, nu şi-a schimbat însă prea mult poziţia pe Schengen, fiind confruntată cu progresul semnificativ al extremei-drepte, care îi reproşa « laxismul» în controlul circulaţiei persoanelor.
Aflaţi mai multe de pe rfi.ro