jeremy_clarkson

Jeremy Clarkson, realizatorul emisiunii Top Gear ironizeaza din nou Romania! Acesta sustine ca romanilor le va fi greu sa se integreze in Marea Britanie: „Pentru ei nu ar fi o mutare de mii de kilometri, ci de mii de ani”

În scurta perioadă petrecută în ţara noastră, Jeremy Clarkson, realizatorul emisiunii Top Gear, şi-a făcut o impresie destul de proastă despre gradul de dezvolare şi civilizaţie al românilor. La mai puţin de trei luni după ce a spus  în cadrul emisiunii că Dacia Sandero este o maşină de 90 de vaci putere şi că a văzut români călare pe vaci, strângând caii în cirezi, Clarkson a fost ironic  şi într-un articol publicat în Sunday Times.
El a vorbit mai întâi despre inegalităţile dintre popoarele Uniunii Europene, comparând UE cu o grădină zoologică, în care toate animalele au fost puse în acelaşi ţarc. Liderii europeni sunt cei care au considerat că este normal ca românii şi bulgarii să facă parte din comunitate, a continuat Clarkson.
El a făcut apoi o descriere de-a dreptul ofensatoare pentru români. „Le va fi greu să se integreze. Dacă vor încerca să-şi plătească cumpărăturile la magazin cu o gâscă şi câteva lemne de foc, cu siguranţă oamenii îi vor arăta cu degetul şi vor râde pe seama lor”, a scris Clarkson în editorialul său.
El a mai spus că România este o ţară frumoasă, dar are anumite localităţi pe care însuşi Iisus le-ar numi uşor înapoiate. „Sunt localităţi pe care şi Iisus le-ar numi înapoiate! Românilor le va fi greu să se integreze. Pentru ei nu ar fi o mutare de mii de kilometri, ci de mii de ani!”, a scris Jeremy Clarkson, în Sunday Times.
În scurta perioadă petrecută în ţara noastră, Jeremy Clarkson, realizatorul emisiunii Top Gear, şi-a făcut o impresie destul de proastă despre gradul de dezvolare şi civilizaţie al românilor.

La mai puţin de trei luni după ce a spus  în cadrul emisiunii că Dacia Sandero este o maşină de 90 de vaci putere şi că a văzut români călare pe vaci, strângând caii în cirezi, Clarkson a fost ironic  şi într-un articol publicat în Sunday Times.

El a vorbit mai întâi despre inegalităţile dintre popoarele Uniunii Europene, comparând UE cu o grădină zoologică, în care toate animalele au fost puse în acelaşi ţarc. Liderii europeni sunt cei care au considerat că este normal ca românii şi bulgarii să facă parte din comunitate, a continuat Clarkson.

El a făcut apoi o descriere de-a dreptul ofensatoare pentru români. „Le va fi greu să se integreze. Dacă vor încerca să-şi plătească cumpărăturile la magazin cu o gâscă şi câteva lemne de foc, cu siguranţă oamenii îi vor arăta cu degetul şi vor râde pe seama lor”, a scris Clarkson în editorialul său.

El a mai spus că România este o ţară frumoasă, dar are anumite localităţi pe care însuşi Iisus le-ar numi uşor înapoiate. „Sunt localităţi pe care şi Iisus le-ar numi înapoiate! Românilor le va fi greu să se integreze. Pentru ei nu ar fi o mutare de mii de kilometri, ci de mii de ani!”, a scris Jeremy Clarkson, în Sunday Times.
 
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Start EUROPAfest 2013! Peste 300 muzicieni de pe 4 continente vor concerta la Bucuresti intre 9 si 25 mai, in cadrul EUROPAfest 2013

URMĂTORUL ARTICOL

DON’T STOP! Expozitie de grafica si sculptura Raluca Hreniuc

Ultimele știri de la Actualitate