În Brăila, judeţul in care viscolul a făcut cele mai mari probleme, opt localităţi sunt şi acum rupte de lume, la o săptămână de la primul viscol. Utilajele de deszăpezirea abia îşi croiesc drum printre nămeţii deja îngheţaţi de gerul din ultimele zile. În spatele fortăreţelor de zăpadă ies la iveală poveşti emoţionante ale celor bâtrâni şi singuri, nevoiţi să stea prizonieri în propriile case.
În comuna Mircea Vodă, cât vezi cu ochii, este numai zăpadă. Ieri, pentru mulţi dintre localnici a fost prima zi din ultima săptămână când au ieşit din case. Cu greu, utilajele de deszăpezire le-au croit drum printre munţii de omăt.
Cel mai mult au avut de îndurat cei care locuiesc la marginea localităţii. Toată zăpada viscolită pe câmp le-a ajuns în curţi. Aici, troienele depăşesc chiar şi 2-3 metri înălţime.
În gospodăria familiei Pop, acoperişul casei nici că nu se mai vede. Abia se zăreşte hornul fumegând, semn că acolo trăieşte cineva.
„Ăla e vecinul acolo. Aia e casă acolo, dar nu se mai vede de zăpadă”, a spus un localnic.
Zăpada aproape că le-a înghiţit casa. A ajuns până în hol. Nea Ghorghe are 83 de ani şi nu a mai ieşit din casă de o săptămână. Fiul său a reuşit să croiască o potecă printre nămeţi ca să poată ajunge la el.
„Nu mai am medicamente. Luni le termin toate”, a spus el.
Nea Gheorghe este unul dintre bătrânii satului care au avut noroc. Are un fiu încă în putere care îl ajută. Cei rămaşi singuri nu au altă soluţie decât să aştepte să se topească zăpada sau să stea la mila vecinilor.
La o săptămână de la începerea ninsorilor, sute de oameni din judeţul Brăila sunt încă izolaţi printre nămeţi.
digi24.ro