Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a precizat luni că taxarea muncii part-time este o măsură bună, necesară, cu impact financiar pozitiv asupra bugetului de stat, el menţionând că PNL nu va avea câştig de cauză chiar dacă Avocatul Poporului va sesiza CCR.
„După cum bine cunoaşteţi, este o măsură pe care o avem în programul de guvernare. Are un impact financiar pozitiv asupra bugetului de stat şi, în opinia mea, chiar apreciez că era necesară. Eu cred că este foarte bine ca ea să rămână în continuare. Nu cred că PNL va avea câştig de cauză, chiar dacă cumva domnul Ciorbea, Avocatul Poporului, va face o sesizare la CCR”, a spus Neacşu.
PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanţa privind contribuţiile pentru fondul de pensii şi cel al asigurărilor de sănătate, a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmând că Guvernul a încălcat mai multe prevederi constituţionale atunci când a modificat Codul Fiscal.
„În cadrul BEx al PNL am luat decizia de a sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanţa privind contribuţiile pentru fondul de pensii şi pentru fondul de sănătate”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Ludovic Orban a afirmat că prin adoptarea ordonanţei simple privind plata CAS şi CASS Guvernul a încălcat mai multe prevederi constituţionale.
„Considerăm că prin această ordonanţă a fost încălcată Constituţia în mai multe puncte. Considerăm că nu pot fi adoptate prin ordonanţă simplă modificări ale unor legi organice, Codul Fiscal fiind lege organică, iar actul normativ prin care a fost modificat fiind o ordonanţă simplă. De asemenea, este încălcat Codul Fiscal care prevede la articolul 4 că o modificare a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor nu poate fi făcută aşa cum au făcut ei, de azi pe mâine, ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie şi să fie în vigoare timp de un an de zile. Aşa prevede Codul Fiscal pe care ei l-au modificat, fără să modifice, în schimb acest articol din Codul Fiscal”, a spus Orban.
Preşedintele PNL a afirmat că ordonanţa a încălcat articolul 56 din Constituţie, potrivit căruia contribuţiile care se impun trebuie să fie echitabile.
„(…) noi considerăm că este o mare inechitate să se plătească contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări de sănătate la acelaşi nivel pentru angajaţi care lucrează un timp de lucru diferit de exemplu opt ore, faţă de unul care lucrează două ore. Tot în baza Constituţiei este clar că a fost încălcată legea privind transparenţa decizională (…) nu a existat niciun fel de dezbatere publică, nicina dintre prevederile legii privind transparenţa nu a fost respectată în adoptarea acestei ordonanţe simple”, a spus liderul liberalilor.
Orban a afirmat că în 48 de ore echipa de specialişti ai PNL va trebuie să finalizeze sesizarea către Avocatul Poporului în privinţa ordonanţei privind plata CAS şi CASS, urmând ca aceasta să fie transmisă, probabil, în cursul zilei de miercuri.
Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.
Sursa: MediaFax