O nouă serie de modificări vor avea loc în traficul din municipiul Iași în perioada următoare! Primarul Mihai Chirica a menționat o serie de schimbări în mai multe zone din oraș, schimbări care ar avea darul de a lărgi unele străzi, dar și de a debloca unele intersecții. Una dintre modificări ține de modernizarea pasajului rutier Socola.
Schimbări majore în traficul din municipiul Iași. Lucrările de reabilitare de la Pasajul Socola vor aduce o serie de restricții în trafic. Termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni, în condițiile în care șantierul ar putea fi organizat în această perioadă. Proiectul prevede reabilitare pasaj pe toată lungimea sa (450 m), montare suprastructură nouă (220 m), modernizarea carosabil (10.560 mp), modernizare trotuare (1.750 mp), montare parapeți de siguranță (840 m), consolidare suprastructură cu placă de suprabetoane, consolidarea infrastructurii, lărgire rampe de acces (230 m).
Proiect de 35 milioane lei la Pasajul Socola din PNI ”Anghel Saligny”
Pasajul superior Socola a fost construit în anul 1960 de către Antepriza Construcții Montaj nr. 2 – Brigada Iași, pe baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul Județean de Proiectare Iași. În anul 1985, pasajul a fost reabilitat, atât prin înlocuirea completă a suprastructurii, cât și lărgirea căii la 4 benzi de 3,5 metri lățime fiecare și 2 trotuare pietonale. Înlocuirea suprastructurii și lărgirea căii de pod și pe rampele de acces au impus și modificarea alcătuirii constructive a elevațiilor infrastructurilor. Proiectul are o valoare de poeste 35 milioane lei, sumă alocată din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Cum se va circula pe pasajul Socola?
Primarul Mihai Chirica a detaliat și cum se va circula pe pasajul din zona Bucium în momentul lucrărilor.
„Pasajul Socola este o problemă care vizează o comunitate mare și din punct de vedere rezidențial și din punct de vedere economic. Am avut o întâlnire cu proiectanții și nu numai. Nu se va închide niciodată pasajul Socola în totalitate. Soluția constructivă de reabilitare a pasajului prevede închiderea parțială, doar pe zonele în care se lucrează. Pasajul Socola va avea trei benzi, gândite acum cu trei către accesul spre Bucium și două spre Podu Roș, prin îngustarea părții pietonale. Va rămâne pe o parte într-o manieră rezonabilă. Expertiza și proiectul prevede înlocuirea în totalitate a tuturor grinzilor din suprastructura podului, nu parțial ca la pasajul Nicolina. Dar asta se va face pe anumite părți și secvențial. Se vor impune restricții de tonaj de 7,5 tone”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Se va circula și pe tereniul CFR sub pasaj
Edilul a mai arătat și că se va circula pe sub pasaj o bucată de timp pe sensuri unice.
„Cealaltă circulație se va petrece la sol, în strânsă legătură cu CFR. Practic, prin bifurcarea sensurilor de circulație într-un nod pe care l-am ales după traversarea căii ferate, vom avea sens unic ieșire spre intersecția Granit și întoarcere pe după cele trei cămine, cu posibilitatea de accesa traficul greu la Trei Fântâni. Acolo vom lărgi zona pentru a se circula ușor. Vom face sens unic pe Trei Fântâni lângă Gara Socola”, a mai spus edilul municipiului Iași.
Noi lucrări în municipiul Iași
Primarul Mihai Chirica a mai menționat și alte lucrări de infrastructură în municipiul Iași.
„Am avut o ședință în cursul acestei săptămâni cu cei de la Citadin SA, referitor la Aleea Rozelor. Vom înainta acolo cu lucrarea pe măsură ce finalizează și Apa Vital,. Așteptăm, înlocuim conductele și venim cu asfaltarea și apoi cu spațiile verzi. Nu ne oprim până nu ieșim în strada Republicii și apoi pe Nicolae Iorga. În felul acesta, lumea este mulțumită. Locurile de parcare din spate la 1001 articole funcționează, începe să se reglementeze cât se poate de elegant acea zonă ”, a spus primarul Mihai Chirica.