Fum alb la Vatican! S-a ales noul Papa Fum alb la Vatican! S-a ales noul Papa
Conclavul cardinalilor de la Vatican a ales, miercuri seară, după cinci runde de vot pe parcursul a două zile, noul Papă: cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio care a ales numele de Papa Francesco.
Conclavul cardinalilor de la Vatican a ales, miercuri seară, după cinci runde de vot pe parcursul a două zile, noul Papă: cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio care a ales numele de Papa Francesco.
Cel de-al 226-lea Suveran Pontif a fost ales într-o procedură dintre cele mai rapide ale Conclavului de la Vatican. În numai două zile, în al cincilea vot al Conclavului, după sesiunile-maraton ale celor 115 cardinali electori Conclavul a hotărât că succesorul lui Benedict al XVI-lea este Arhiepiscopul de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio.
În vârstă de 76 de ani, după doar patru ani de preoţie a devenit şeful Ordinului Iezuiţilor din Argentina. A studiat în Germania, iar în 1992 a devenit Episcop de Buenos Aires. În 1998, a fost înaintat la rangul de Arhiepiscop.
Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, de exemplu, a fost ales după al patrulea vot al Conclavului, în 2005, iar Papa Ioan Paul al II-lea – primul Suveran Pontif care nu a fost italia – a fost ales după cel de-al optulea vot al Conclavului, în 1978.
În zilele dinaintea întâlnirii Conclavului, trei nume de favoriţi se vehiculau. Primul era cel al cardinalului Angelo Scola, Arhiepiscop de Milano, preferat şi de fostul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, urmat de cel al canadianului Marc Ouellet, şeful Biroului Episcopilor de la Vatican şi cel al cardianului brazilian Odilo Scherer. Pe de altă parte, şi cardinalul Peter Erdo, din Ungaria, a avut sprijinul cardinalilor europeni care l-au ales până acum de două ori ca şef al Conferinţei Episcopilor Europeni, iar numele lui a fost vehiculat ca posibil succesor la Vatican al lui Benedict al XVI-lea.
COMENTARII (SCRIE PRIMUL COMENTARIU)