*România trebuie să rămână pe direcția VEST, iar Ponta să se ducă la EST cu baroni cu tot, dar fără România. Numai un conducător demn cu dragoste de țară, dreptate și adevăr poate duce România pe calea dreaptă a libertății și prosperității.* Acțiunile Rusiei, care continuă să destabilizeze estul Ucrainei și să susțină grupări teroriste la câteva sute de kilometri de granița de est a României, sunt acte de agresiune armată. Trimiterea de vehicule blindate în Ucraina este o declarație de război și o invazie, mascate sub pretexte umanitare. Ucrainenii și-au apărat teritoriul și au deschis focul împotriva blindatelor rusești trecute peste graniță, în timp ce Putin juca comedia “ajutorului umanitar”. Ucrainenii care luptă împotriva invaziei rusești apără libertatea și democrația în Ucraina, dar și viitorul României. Partenerii noștri din NATO, în frunte cu Statele Unite, au declarat deja că integritatea teritorială a Ucrainei nu este negociabilă. Asta ar fi trebuit să declare răspicat și Ponta și guvernul lui, dar ei au tăcut în complicitate cu rușii și împotriva interesului României. De câteva zile, cancelariile occidentale sunt în alertă maximă, transmițându-i lui Putin să oprească invazia. Lui Ponta îi e frică însă să aibă o reacție demnă și curajoasă în fața invaziei rusești în Ucraina, acționând împotriva intereselor României. Dar Ponta se pricepe la ceva: pupă moaște în timp ce minte și protejează hoția, jignindu-i pe oamenii cinstiți și cu credință. Nu ai cum să crezi în Dumnezeu și, în același timp, să minți și să conduci mafioți locali care trăiesc din jaf public și fură cu nerușinare din buzunarul fiecăruia dintre noi. Ponta calcă în picioare poruncile biblice „să nu furi” și „să nu minți”. PSD înseamnă minciună, dragoste de corupție și mafie. Vrem o Românie pe calea dreaptă a libertății și prosperității? Se poate, dar doar cu un conducător demn cu dragoste de țară, dreptate și adevăr. *Declarația poate fi citită și pe internet AICI <http://www.monica-macovei.ro/blog/2014/08/17/romania-trebuie-sa-ramana-pe-directia-vest-iar-ponta-sa-se-duca-la-est-cu-baroni-cu-tot-da