Noul Cod Fiscal, aprobat de Senat

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 90 voturi „pentru”, 36 „impotriva” si 4 abtineri proiectul de lege privind Codul Fiscal. Urmeaza ca proiectul de lege sa ajunga in dezbatere la Camera Deputatilor, camera decizionala. Toti senatorii liberali care au fost prezenti in sala au votat impotriva proiectului, in afara de trei senatori care s-au abtinut (Anca Boagiu, Marian Campeanu si Valeriu Todirascu). Senatorii din UDMR au votat toti „pentru”.
Una din modificarile majore votate de deputati fata versiunea trimisa de Guvern este legata de microintreprinderile fara angajati. Astfel, daca Guvernul a propus o cota de impozitare a veniturilor de 3% plus 1.530 lei trimestrial, senatorii au aprobat un amendament care prevede impozitarea cu 5% a veniturilor in cazul microintreprinderilor cu zero angajati. Amendamentul va ramane in vigoare doar daca va trece si de votul plenului Camerei Deputatilor.

O alta modificare votata de senatori se refera la stabilirea cheltuielilor deductibile in cazul stabilirii venitului net din activitati independente. Astfel, potrivit votului dat de senatori, contributiile de asigurari sociale de sanatate vor reprezenta cheltuieli deductibile.

O a treia modificare importanta este legata de impozitarea dividendelor. Daca in versiunea Guvernului impozitul pe dividende era redus la zero de la 1 ianuarie 2016, senatorii au votat impozitarea cu 5% pentru dividendele platite de o firma locala catre o alta firma. In cazul persoanelor fizice impozitul pe dividende ramane zero si de asemenea, pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din dividende, baza lunara de calcul a contributiei de asigurari sociale de sanatate reprezinta venitul in bani sau in natura, distribuit de persoana juridica, raportata la cele 12 luni ale anului, si nu poate fi mai mare decat valoarea a de 5 ori castigul salarial mediu brut (art.175 alin 2)

Ministrul de Finante Eugen Teodorovici a precizat ca actuala legislatie fiscala este perceputa in mediul economic si social ca fiind „dificil de aplicat”, iar actualul Cod fiscal a fost construit astfel incat sa conduca la simplificarea fiscalitatii si la predictibilitate.

Potrivit ministrului, Codul fiscal confera claritate si accesibilitate in aplicarea prevederilor sale prin restructurarea pe baze sistemice a normelor fiscale, transparenta in prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor intre Codul fiscal, Codul de procedura fiscala si legislatia conexa, cresterea eficientei de administrare a taxelor, contributiilor sociale si impozitelor prevazute.”Toate aceste masuri sunt de natura sa contribuie in mod esential la reducerea evaziunii fiscale, cresterea consumului si stimularea cresterii economice”, a spus Eugen Teodorovici luni in Senat.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Decizia care va schimba economia Iasului. O mare societate, in faliment

URMĂTORUL ARTICOL

Moarte socanta in ”Grey’s Anatomy”! Fanii sunt furiosi

Ultimele știri de la National1