Numarul virozelor s-a dublat din cauza vremii capricioase

Vremea capricioasă a dublat numărul pacienţilor ce ajung la urgenţe datorită virozelor respiratorii. O parte sunt trataţi simptomatic în ambulator iar formele clinice severe necesită internare Infecţiile căilor respiratorii superioare domină patologia, rinitele, laringitele, faringitele, bronşitele creînd numeroase probleme celor cu imunitate scăzută, copiilor, gravidelor şi vârstnicilor sau celor cu patologie respiratorie preexistentă. „Pe lânga banalele viroze au fost deja diagnosticate şi cazuri de gripă aşa că este util să ştim să prevenim şi să tratăm aceste afecţiuni sezoniere”, a transmis medicul Tudor Ciuhodaru.
 
Cum prevenim?
 
1. Evitaţi aglomeraţiile, precum mijloacele de transport în comun, spaţiile comerciale, în care sunt şanse crescute de a veni în contact cu o persoană infectată, care să vă transmită boala pe cale aeriană, prin contact direct sau obiecte contaminate.
 
2. Respectaţi cu stricteţe regulile de igienă, spălarea mâinilor cu apă şi săpun, insistînd la nivelul spaţiilor interdigitale, unghiilor, pliurilor de flexie, utilizaţi batista şi şerveţele de unică folosinţă, nu strănutaţi sau tuşiti spre alte persoane şi nu duceţi mâna la gură, nas sau ochi după ce aţi venit în contact cu cineva răcit.
 
3. Evitaţi stresul termic prin îmbrăcăminte adecvată, lichide calde, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când este foarte frig, iar dacă este nevoie să vă deplasaţi asiguraţo şi repausul în spatii încalzite precum instituţiile pubilice sau magazine
 
Cum tratăm?
 
1. Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul să amelioreze simptomele, dar nu scurtează sau vindecă raceala.
 
 2. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialistului, mentionând doar că antibioterapia fără discernămant este inficientî şi duce la selecţionarea germenilor rezistenţi, agravarea afecţiunii de bază sau are efecte secundare nedorite.
 
3. Tratamentul simptomatic include analgezice și antipiretice, acetaminpfen şi ibuprofen. Sunt discuţii multiple despre eficiența antitusivelor față de analgezicele simple În plus, nu sunt recomandate copiilor pentru că eficienţa este discutabilă iar administrarea are multiple efecte secundare nedorite, aşa că din 2009 Canada a restricționat comercializarea fără rețetă a medicamentelor de răceală și tuse pentru copiii de până la șase ani . Utilizarea defectuoasă a dextrometorfanului a dus, în mai multe țări, la interzicerea lui-La adulți, simptomele de rinoree pot fi reduse de către antihistaminicele de prima generație asociate decongestionantelor, precum pseudoefedrina, Sprayul nazal Ipratropium poate reduce simptomele de rinoree, dar are un efect scăzut asupra senzației de zăpușeală. Consumul crescut de lichide ar ameliora simptomele şi scurtează durata afecțiunii respiratorii, eventual asociat cu vitamina C. La fel şi utilizarea aerului umidificat încălzit precum şi că frecțiile cu gel mentolat pe bază de petrolatum.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Ai pete pe fata? Iata cum scapi de petele pigmentare de pe piele

URMĂTORUL ARTICOL

Inca un cutremur s-a produs in aceasta dimineata

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in