In perioada 21- 26 iulie 2017, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale organizeaza la tabara Muncel a XIX-a editie a Concursului National Proiecte de Mediu, activitate cuprinsa in Calendarul National al Activitatilor Educative MEN.
La aceasta tabara participa peste 140 de elevi, insotiti de 40 de profesori din toate judetele tarii, reprezentand cele doua echipaje, de gimnaziu si liceu, castigatoare la faza judeteana a concursului. Elevii participanti la etapa nationala aduc in prim plan proiecte interesante de cercetare efectuate in domeniul protectiei mediului, prezente in concurs sub forma unor standuri, evaluate de echipa unui juriu prestigios. Acesta este alcatuit din renumiti profesori universitari de la Facultatea de biologie a Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi, academician prof. univ. dr. Toma Constantin, academician prof. univ. dr. Miron Ionel, lector univ. dr. Neagu Anca Narcisa, muzeograf dr. Davideanu Ana – Muzeul de Istorie Naturala si reprezentantul Agentiei pentru Protectia Mediului din judetul Iasi, Ciobanu Ramona.
Pe langa concursul propriu-zis la care se prezinta 36 de proiecte inovative realizate de elevii din tara, programul taberei cuprinde activitati stiintifice, organizate de personalitati ale lumii academice: expozitia „Uimitoarea lume microscopica”, realizata de lector univ. dr. Neagu Anca Narcisa; sesiunea de informare „Sangele verde”, prezentata de academicianul Miron Ionel, precum si aplicatia ecologica in padurea Muncel, coordonata de presedintele juriului, profesor emeritus si detinatorul a numeroase titluri de Doctor honoris causa la universitati din tara si strainatate, academicianul Toma Constantin. Dupa sustinerea probei de concurs elevii se vor bucura de activitati recreative in aer liber, concursuri de dans, karaoke, excursii tematice la obiectivele de interes din zona Moldovei. La inchiderea festiva a taberei, care are loc marti, 25 iulie, la ora 18:30, castigatorii Concursului national vor fi premiati de catre Ministerul Educatiei Nationale cu diplome si cadouri, oferite de catre Asociatia Nationala de Protectie a Consumatorilor – InfoCons. Traditionalul foc de tabara si spectacolul oferit de talentatii artisti de la Palatul Copiilor Iasi vor reprezenta surprizele unei seri de neuitat in Tabara.
Judetul Iasi este reprezentat la acest concurs de doua unitati de invatamant – Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogalniceanu” Miroslava, la sectiunea liceu, si Colegiul National Iasi, la gimnaziu.
„Ne dorim ca si aceasta editie a Taberei Nationale de Proiecte de Mediu, organizata la Muncel, sa fie una de succes, din punctul de vedere al programului diversificat si atractiv, dar si prin noutatea abordarii proiectelor ecologice concepute si prezentate de elevi. De asemenea, ne bucura faptul ca judetul Iasi, gazda a numeroase concursuri si manifestari educationale de anvergura, atrage in fiecare an sute de elevi si profesori din tara, fiind un spatiu cultural de interes atat pentru activitatile educative, cat si pentru vacantele elevilor”, a subliniat prof. dr. Genoveva Farcas, inspector scolar general.
Sursa: BZI