Curtea de Apel Bacau a decis astazi condamnarea sefului Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord- Est, Constantin Apostol, la doi ani si sase luni de inchisoare.
In martie 2014, şeful Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bacău pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri UE, şi uz de fals. Constantin Apostol a fost trimis în judecată, alături de mai mulţi subordonaţi, în octombrie 2012, la capătul unei anchete DNA care a vizat folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri UE.
Magistraţii Tribunalului Bacău s-au pronuntat pe 6 martie, Apostol fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar au mai fost inculpaţi Gabriela Ciubotariu – şefa tipografiei Inter Print Bacău, dar şi trei subordonaţi ai directorului ADR Nord Est, Gheorghe Harja – director al Direcţiei Organism Interimar POR, Ioan Romeo Sauciuc – şef Birou asistenţă tehnică şi relaţia cu AM POR şi Ionel Popa – şef Birou evaluare, selecţie şi contractare.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că „până în luna martie 2008, SC Inter Print SRL Bacău a avut ca unic asociat şi administrator pe inculpata Ciubotariu Gabriela care a cesionat părţile sociale unei persoane apropiate (menajera locuinţei), aceasta devenind şi administrator al respectivei firme, iar Ciubotariu Gabriela a devenit director general”. „La data de 16 iunie 2008, inculpata Ciubotariu Gabriela a folosit la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est mai multe documente false, inexacte şi incomplete (declaraţiile semnate de inculpată în numele administratorului SC Inter Print SRL, CV-ul aceluiaşi administrator cuprinzând date nereale, propunerea ca manager de proiect în mod fictiv a aceluiaşi administrator), pe care le-a semnat în numele reprezentantului SC Inter Print SRL deşi nu avea legal acest drept” se mai arată în rechizitoriu, conform adevarul.ro
„În consecinţă, pe 12 mai 2009, între tipografia condusă de Ciubotariu şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei s-a încheiat contractul de finanţare pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Modernizarea activităţii de tipărire prin asimilarea de noi tehnologii iar SC Inter Print SRL a dobândit pe nedrept suma de 689.581,47 lei (echivalentul a aproximativ 162.740 euro) provenită din Fondul European de Dezvoltare Regională, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a constituit parte civilă”, mai susţin procurorii. Sentinţa de astăzi mai prevede ca cei cinci inculpaţi să plătească în solidar către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului suma de 689.581,47 lei, actualizată la data plăţii cu dobânzile şi penalităţile aferente calculate în condiţiile legii.