Cei care ies la o plimbare pe Copou risca sa intalneasca maidanezii salbaticiti.
Reclamatiile primite la Primarie s-au inmultit in ultima vreme. Una dintre sesizarile trimise municipalitatii vizeaza chiar haitele de caini care isi fac veacul in preajma strazii pe care locuieste primarul Gheorghe Nichita. „Locuiesc in Iasi, pe strada Petre Andrei nr. 20. Anul trecut am facut sesizare referitor la cainii de la Liceul de Informatica, caminele din zona si nu numai, care in cursul noptii haladuiesc pe strazi si fac mult zgomot. Atunci s-a rezolvat cu promptitudine, dar problema a recidivat acum. Pe de alta parte, e pacat de asa un oras frumos, daca in fata la Palat, la Rondul Agronomie si la «Institutul Petru Poni» sunt haite in strada, periculoase si care strica spatiile verzi. Proprietarii, persoane fizice si juridice, care ii lasa in strada ar trebui amendati. Va rog insistent sa luati masuri pentru ca Iasul sa fie intr-adevar un oras curat”, s-a plans municipalitatii Anca Sava, o vecina a primarului. Reprezentantii Serviciului Cabinet Primar au transmis sesizarea catre cei de la Salubris inca de ieri, hingherii urmand sa inceapa o actiune de recoltare a maidanezilor de pe Copou in cursul acestei saptamani.
bzi.ro