Vizita lui Papa Francisc în Ungaria continuă. Suveranul Pontif a vizitat în cursul dimineții un centru pentru copii cu dizabilități, iar apoi s-a întâlnit cu oamenii săraci și refugiații ucraineni la Biserica Sfânta Elisabeta.
Aproximativ 10.000 de tineri au fost astăzi pe Arena Sportivă din Budapesta pentru a-l întâlni pe Papa Francisc.
Timp de două ore, Suveranul Pontif a ținut cel de-al patrulea discurs public al său de când a ajuns la Budapesta.
Papa le-a spus tinerilor că trebuie să nu-și virtualizeze viața și că viața trebuie trăită și să renunțe ușor la tehnologie.
Urmează ca Papa să se întâlnească în această seară cu Preaînalți ai Bisericii Romano-Catolice, pentru ca mâine, în fața parlamentului să aibă loc cel mai mare eveniment la care sunt așteptate peste 100.000 de persoane.