Parcul Industrial Miroslava a avut venituri de circa un milion de lei în cursul anului trecut
În 2022, Parcul a avut venituri de 945.000 lei, în creștere față de 2021, dar mai mic față de anii 2019 și 2020, atunci când încasările au trecut, în fiecare an, pragul de 2 milioane lei. Parcul are zeci de rezidenți și este singurul parc industrial funcțional din Iași. Societatea administrează atât zona de lângă BorgWarner (fostul Delphi), cât și cea din spatele fabricii Antibiotice.
În buget nu sunt prevăzute investiții întrucât proiectele de dezvoltare (infrastructură, rețele de utilități etc.) sunt derulate de către Primăria Miroslava, conform apix.
În 2023, Parcul Industrial ar urma să aibă venituri totale de circa 925.000 lei și un profit estimat de aproape 200.000 lei. Cea mai mare parte a cheltuielilor vizează salariile celor 5 angajați (cca 360.000 lei), în timp ce achiziția de bunuri și servicii are un buget de aproape 250.000 lei, de 10 ori mai mult față de anul trecut.De remarcat că, recent, Consiliul Local Miroslava a adăugat mai multe obiective de activitate la societate, iar unul dintre acestea face referire la producția de energie electrică.