Personalitati ale Iasului – George Emil Palade
George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iaşi – d. 8 octombrie 2008) a fost un medic şi om de ştiinţă american de origine romană, specialist in domeniul biologiei celulare, Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină in anul 1974. De asemenea, Dr. George E.Palade a fost premiat in 1986, in Statele Unite, cu Medalia Naţională pentru Ştiinţă – in biologie(National Medal of Science) pentru: ‘”descoperiri fundamentale (‘pioneering’) a unei serii esenţiale de structuri supercomplexe, cu inaltă organizare, prezente in toate celulele vii”, (inclusiv cele umane).
S-a născut la Iaşi in 1912, intr-o familie de profesori, tatăl său fiind profesor de filosofie, iar mama sa profesoară de liceu. Mediul familial l-a incurajat in prodigioasa sa formaţie intelectuală.
In 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă in 1940, obţinand titlul de Doctor in Medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. In perioada 1942 – 1945, George Palade a servit in Corpul Medical al Armatei Romane.
In 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa in Statele Unite ale Americii, fiind angajat pe post de cercetător la New York University. Acolo l-a intalnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Doctorul Claude lucra in Institutul Rockefeller (Rockefeller Institute for Medical Research) şi l-a invitat pe Palade să lucreze impreună cu el in Departamentul de Patologie Celulară. George Palade a realizat importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei in studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Impreună au combinat metodele de fracţionare a celulei cu microscopie electronică, producand componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus in evidenţă particule intracitoplasmatice bogate in ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau „corpusculii lui Palade”. Impreună cu Keith Porter, a editat revista „The Journal of Cell Biology” (Revista de Biologie Celulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.
In 1961 G. E. Palade a fost ales membru al Academiei de Ştiinte a SUA (United States National Academy of Sciences). In 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, transferandu-se la Yale University, iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego (California).
In anul 1974 dr. George E. Palade primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a impărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve „for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology.”, cu referire la cercetările Dansului in Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale (the Rockefeller Institute for Medical Research), adică, in traducere: ,,pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei ce au avut un rol esenţial in dezvoltarea Biologiei Celulare moderne.”
Prezentarea dr.-lui Palade de primire a Premiului Nobel (Nobel Lecture), a avut loc la data de 12 decembrie, 1974, avand ca temă ” Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion, „, (in romaneşte: ,,Aspecte intracelulare in procesul de secreţie a proteinelor”), care a fost publicată in 1992 de Fundaţia Premiului Nobel (the Nobel Prize Foundation).
A fost ales membru de onoare al Academiei Romane in anul 1975. Ulterior, in 1989, el este ales și Membru de Onoare al American Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA) la Universtiatea din California. La 12 martie 1986, Ronald Reagan, Preşedintele SUA, l-a premiat pe dr. George Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă (National Medal of Science)– in ştiinţele biologice, pentru merite deosebite constand in: ,,descoperiri fundamentale a unei serii esenţiale de structuri super-complexe cu inaltă organizare prezente in toate celulele biologice”, (inclusiv cele umane).
In anul 2008, Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua Romaniei” in grad de Colan.
In data de 8 octombrie 2008, George Emil Palade moare la varsta de 96 de ani, in SUA.
Nota doctorului Palade privind colaborările sale in ştiinţă in anii 1960
Extrasul următor este un citat exact (verbatim) din Autobiografia doctorului Palade, publicată in documentele Fundaţiei Premiului Nobel:
„In the 1960’s, I continued the work on the secretory process using in parallel or in succession two different approaches. The first relied exclusively on cell fractionation, and was developed in collaboration with Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini and Yutaka Tashiro; it led to the characterization of the zymogen granules and to the discovery of the segregation of secretory products in the cisternal space of the endoplasmic reticulum. The second approach relied primarily on radioautography, and involved experiments on intact animals or pancreatic slices which were carried out in collaboration with Lucien Caro and especially James Jamieson. This series of investigations produced a good part of our current ideas on the synthesis and intracellular processing of proteins for export. A critical review of this line of research is presented in the Nobel Lecture” .
In traducere: ,,In anii 1960, am continuat să lucrez in direcţia procesului de secreţie intracelulară, folosind in paralel sau succesiv, ambele moduri de abordare a problemei. Primul mod foloseşte exclusiv metoda fracţionării celulare şi a fost dezvoltată in colaborare cu următorii colegi: Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini şi Yutaka Tashiro; această abordare a dus la caracterizarea granulelor de zimogen şi la descoperirea segregării produşilor de secreţie in spaţiul cisternelor din reticulul endoplasmatic (RE). Cel de-al doilea mod de abordare a utilizat in principal metode de radioautoradiografie şi a implicat experienţe pe animale ‘intacte’, cu secţiuni din pancreas, care eforturi au avut loc cu colaborarea lui Lucien Caro şi in special a lui James Jamieson. Această serie de experienţe a dus in bună parte la ideile actuale privind sinteza şi procesarea intracelulară a proteinelor pentru exportul in afara celulei. O prezentare critică, de ansamblu, a acestui mod de abordare se găseşte in textul cuvantării mele la Ceremonia de Acordare a Premiului Nobel.
