Biografie Octav Bancila
Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872, Botoşani – d. 3 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un pictor realist roman şi activist politic de stanga.
A fost fiul lui Vasile Băncilă şi al Profirei, născută Neculce, descendentă a cronicarului. Rămas orfan la virsta de patru ani, şi-a petrecut copilăria in casa surorii mai mari, Sofia, căsătorită la Iaşi cu Ioan Nădejde, unul dintre fondatorii revistei Contemporanul. Octav Băncilă a urmat şcoala primară şi două clase la Liceul Ştefan cel Mare, după care in 1887, s-a inscris la „Şcoala de Arte Frumoase” din Iaşi. Anii de studii la această şcoală, unde i-a avut profesori pe Gh. Panaiteanu Bardasare şi C.D. Stahi, i-au dat posibilitatea să-şi insuşească o serioasă pregătire profesională. Intre 1894–1898, şi-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din Munchen. In Germania a avut ocazia să lucreze in atelierele pictorilor Haschbe şi Lenbach, realizand şi expoziţii personale cu lucrările create in acea perioadă. Apoi se duce in Italia, unde studiază operele lăsate de Renaşterea italiană.
Intors la Iaşi, Octav Băncilă s-a afirmat cu toată vigoarea talentului său in primele decenii ale secolului al XX-lea, intr-o epocă de puternice frămantări sociale. Şi-a inchinat cei mai avantaţi ani din viaţă – mai ales intre 1905–1916 – cauzei muncitorimii şi ţărănimii. In numeroase lucrări, ca Muncitorul (1911), Grevistul, Intrunire (1914), Pax (1915), el a zugrăvit chipul muncitorului. De asemenea, el a consacrat temei ţărăneşti numeroase tablouri. Răscoalele din 1907 i-au inspirat 15 lucrări, dintre care amintim: Inainte de 1907; 1907, Execuţia, Recunoaşterea, Inmormintarea, După răscoale, Historia. A infăţişat şi alte laturi ale vieţii ţăranilor, legate de munca şi de momentele de repaos in mijlocul naturii, dar opera sa cuprinde şi portrete, peisaje, flori şi naturi statice.
Octav Băncilă a fost profesor de desen şi caligrafie la Şcoala normală „Vasile Lupu” (1901) şi la Gimnaziul „Ştefan cel Mare”, iar in perioada 1916-1937 a fost numit profesor la „Şcoala de Belle Arte” din Iaşi. In perioada 1908-1935 şi-a prezentat lucrările in cadrul unor expoziţii deschise la Iaşi şi Bucureşti, singur sau alături de alţi mari artişti ai vremii, Gheorghe Petraşcu, Jean Alexandru Steriadi, Paul Verona, Ion Mateescu. In anul 1942 a participat la expoziţia colectivă a Salonului Moldovei, unde a primit Premiul Naţional.
