Personalitati ale Iasului (5) – Grigore T. Popa

Grigore T. Popa (n. 1 mai 1892, Şurăneşti, Vaslui – d. 18 iulie 1948, Bucureşti) a fost un medic roman, membru corespondent al Academiei Romane.

 

Elev la Liceul Naţional Iaşi in perioada 1903-1911, urmează apoi Facultatea de Medicină din Iaşi. După specializări la Chicago (bursă Rockefeller) şi Londra, Gr. T. Popa revine in ţară, unde devine titular al Catedrei de Anatomie şi Embriologie la Institutul de Anatomie Iaşi al Facultăţii de Medicină din Iaşi (1928). A lucrat in acest oraş pană in 1942, cand s-a transferat la Bucureşti. Valoarea descoperirilor sale din domeniul relaţiilor nuroendocrine, sistemul porthipofizar, i-au asigurat o recunoaştere mondială. GRIGORE T. POPA rămane in istoria endocrinologiei prin descoperirea sistemului vascular port hipotalamo-hipofizar impreună cu australianca UNA FIELDING (University of Cambridge) in 1930, in perioada cand lucrau impreună la Londra şi reprezintă un moment memorabil. Lucrand in laboratorul profesorului Rainer din Bucureşti, profesorul Popa a inceput studiul vaselor sangvine, care adesea sunt foarte clar văzute la autopsii trecand de-a lungul tijei hipofizei umane. Beneficiind de o bursă Rockfeller, la sugestia profesorului Eliot Smith, profesorul Popa şi Una Fielding au realizat acest studiu prin disecţia a 40 de cadavre adulte, 10 feţi de varste diferite, dar şi de caini, pisici, porci, cai şi oi. S-au făcut secţiuni seriale frontale sagitale şi transversale şi s-a folosit injectarea cu cerneală de India. Aceste cercetări au fost comunicate in 1930 la Anatomical Society of Great Britain and Irland University College (Londra) şi publicate in „Journal of Anatomy” şi in „The Lancet”, pag. 238 – memoriul The Vascular Link between the Pituitary and the Hypothalamus („Legătura vasculară dintre hipofiză şi hipotalamus”).. Aceste lucrări sunt republicate la Academia Romană in extenso in 1933 şi 1935. La Conferinţa Lister, profesorul Harvey CUSHING a dat un rezumat magistral al faptelor legate de cooperarea funcţională intre corpul pituitar şi hipotalamus. Impreună cu G.W. HARRIS publică in 1938 o lucrare experimentală „A tehnique for operations on the hypotalamo-hypophisial region of the rabbit”. Prin experimentul lui, Gr.T. Popa a descifrat prin testele efectuate mecanismul foarte fin al secreţiei hipotalamusului şi al legăturii hipotalamusului cu hipofiza, demonstrand unitatea hipotalamohipofizara intrevăzută de Cushing. Relaţia dintre sistemul nervos şi sistemul endocrin a preocupat mari oameni de ştiinţă precum G. Roussy şi M. Mosinger, care au publicat „Tratatul de neuroendocrinologie” in 1946, dar natura legăturii dintre creier şi hipofiza era incă controversată. Deşi anatomist, profesorul Popa abordează probleme de biochimie şi hormonologie. Profesorul Popa l-a sfătuit pe George Emil Palade să studieze in Anglia sau America. Grigore T. Popa reprezintă „sistemul port” intre endocrinologia istorică şi endocrinologia modernă. Alte lucrări ale sale sunt investigaţiile privind structura funcţională a pericardului, a meningelor sau a spermatozoizilor, tanicitele, dubla inervare a fibrei musculare, prezenţa in lichidul cefalo-rahidian a cerebrostimulinei. In 1936, impreună cu Mihail Sadoveanu şi George Toparceanu, a fondat revista „Insemnări ieşene”, publicaţie de prestigiu in cultură romanească. Gr.T.Popa s-a stins din viaţa pe 18 iulie 1948, la Bucureşti.

Universitatea Grigore T. Popa de Medicină şi Farmacie din Iaşi ii poartă numele.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Politistii galateni au stabilit cauzele accidentului in care a murit profesorul iesean Gica Gradinariu de la Facultatea de Horticultura: acesta a facut infarct la volan

URMĂTORUL ARTICOL

Programul „Prima Casa” isi schimba din nou normele de aplicare. Mai precis, se revine si la creditarea in valute straine

Ultimele știri de la Cultura