Ştefan Procopiu (n. 19 ianuarie 1890, Barlad – 22 august 1972, Iaşi) a fost un fizician, profesor universitar şi inventator roman. A descoperit Efectul Procopiu de depolarizare a luminii.
In Barlad a urmat cursurile şcolii primare şi ale Liceului „Gh. Roşca Co
dreanu” (promoţia 1908). Licenţiat al secţiei fizico–chimice a Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi (1912), după care a urmat alte studii universitare la Paris. Asistent universitar la catedra de Aplicaţiile electricităţii la Universitatea din Bucureşti. Intre 1 septembrie 1917 – noiembrie 1919 a funcţionat la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roşca Codreanu” din Barlad. A fost clasificat primul pe ţară la examenul de capacitate (1919). Devine şef de lucrări la catedra universitară sus-amintită (1919). Face studii de specialitate la Paris cu profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul Langevin, Aime Cotton, Charles Fabry, lucrand in Laboratoire de recherches physique. Devine doctor in Ştiinţe Fizice la Sorbona (5 martie 1924) şi pană atunci avea publicate 30 de lucrări. Reia catedra sa din Bucureşti, iar la 15 ianuarie 1925 este numit profesor titular la catedra de Gravitate, Căldură şi Electricitate a Universităţii din Iaşi, la care a predat pană la pensionarea sa (1 octombrie 1962).
A fost decanul Facultăţii de Electrotehnică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iaşi de la infiinţarea ei (decembrie 1937), pană la 1 februarie 1941, cand trece decan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii Iaşi. Membru al Academiei Romane (1955), premiat al Academiei Romane (1920); Doctor honoris causa al Politehnicii din Iaşi (1 februarie 1967), membru al Comisiei mondiale pe anul 1970 de propuneri pentru Premiul Nobel la Fizică, membru al multor societăţi ştiinţifice romane şi străine.
Descoperitor al Magnetonului Bohr-Procopiu (1919), nu i s-a acordă Premiul Nobel dintr-o neglijenţă a comisiei. Descoperitor al Efectului Procopiu. Savantul de valoare mondială a incetat din viaţă in Iaşi la 22 august 1972, lăsand publicate 177 de lucrări ştiinţifice.
