centru_de_agrement_spa_la_predeal

Peste doi ani, in zona Cioplea din Predeal, va fi inaugurat un centru de agrement si SPA realizat cu bani europeni. Va avea saune, baie cu aburi, grota de gheata, o piscina pentru inot si un aquapark

Începând din vara lui 2015 turiştii care ajung în Predeal se vor putea relaxa într-un centru de agrement şi SPA realizat  Primăria Predeal cu bani europeni. Municipalitatea a lansat săptămana aceasta un anunţ de intenţie pentru participarea la licitaţia privind construcţia centrului, un proiect estimat la 7,4 milioane de euro fără TVA, din care 20,15 milioane de lei vor fi asiguraţi din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, Domeniul Major de Intervenție 1.1-Poli de creștere. Lucrările de construcţie ar trebui să înceapă în luna septembrie a acestui an, centrul urmând să fie dat în fucnţie în iunie 2015.
Cum va arăta centrul
Centrul de agrement va fi construit în zona Cioplea din Predeal, pe strada Libertăţii şi va avea o suprafaţă construită de peste 3.000 de mp şi o suprafaţă desfăşurată de peste 5.700 de mp. La parter, construcţia va fi dotată cu saune, spații de relaxare, baie cu aburi, grotă de gheață, o piscină pentru înot și un aquapark, în timp ce la demisol turiştii vor avea acces la  trei terenuri de squash. La etajul centrului spa se vor crea spații de relaxare tip seră cu solar, sală de fitness, de forță, spinning, sală cardio și sală de aerobic. ”Turismul este un factor stimulator pentru economia locală din oraș și generează un mare număr din locurile de muncă din Predeal, și nu numai. Datorită condițiilor de mediu, cea mai dezvoltată formă de turism din stațiunea Predeal este turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă. Este însă necesară diminuarea sezonalității turistice prin dezvoltarea și a altor forme de turism practicabile, motiv pentru care dorim să investim în acest centru”, a declarat Liviu Cocoș, primarul orașului Predeal cu ocazia anunţării acestui proiect.
Începând din vara lui 2015 turiştii care ajung în Predeal se vor putea relaxa într-un centru de agrement şi SPA realizat  Primăria Predeal cu bani europeni. 

Începând din vara lui 2015 turiştii care ajung în Predeal se vor putea relaxa într-un centru de agrement şi SPA realizat  Primăria Predeal cu bani europeni. 

Municipalitatea a lansat săptămana aceasta un anunţ de intenţie pentru participarea la licitaţia privind construcţia centrului, un proiect estimat la 7,4 milioane de euro fără TVA, din care 20,15 milioane de lei vor fi asiguraţi din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, Domeniul Major de Intervenție 1.1-Poli de creștere. Lucrările de construcţie ar trebui să înceapă în luna septembrie a acestui an, centrul urmând să fie dat în fucnţie în iunie 2015.

Cum va arăta centrul

Centrul de agrement va fi construit în zona Cioplea din Predeal, pe strada Libertăţii şi va avea o suprafaţă construită de peste 3.000 de mp şi o suprafaţă desfăşurată de peste 5.700 de mp. La parter, construcţia va fi dotată cu saune, spații de relaxare, baie cu aburi, grotă de gheață, o piscină pentru înot și un aquapark, în timp ce la demisol turiştii vor avea acces la  trei terenuri de squash. La etajul centrului spa se vor crea spații de relaxare tip seră cu solar, sală de fitness, de forță, spinning, sală cardio și sală de aerobic. ”Turismul este un factor stimulator pentru economia locală din oraș și generează un mare număr din locurile de muncă din Predeal, și nu numai. Datorită condițiilor de mediu, cea mai dezvoltată formă de turism din stațiunea Predeal este turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă. Este însă necesară diminuarea sezonalității turistice prin dezvoltarea și a altor forme de turism practicabile, motiv pentru care dorim să investim în acest centru”, a declarat Liviu Cocoș, primarul orașului Predeal cu ocazia anunţării acestui proiect.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Jandarmeria a dat deja primele sanctiuni dupa incidentele care s-au produs vineri seara, pe Arena Nationala, la meciul Dinamo – Steaua. Au fost intocmite cinci dosare penale, pentru persoane care detineau materiale pirotehnice

URMĂTORUL ARTICOL

Tantarii anofeli care transmit malaria la om pot fi imunizati impotriva parazitului responsabil de paludism, conform unui studiu publicat in SUA

Ultimele știri de la Economic