raliul_cu_ieseni

Povestea celor trei ieseni care au participat la cel mai important raliu caritabil din lume – Charity begins in your heart! Au ocupat locul 17 cu un Mitsubishi L200

Vlad Pieptu absolvent la Medicină, de 9 ani implicat în activități de voluntariat, Cristian Andrei, antreprenor IT, pasionat de alpinism și filmografie si Bogdan Băianu antreprenor și consultant în afaceri sunt cei trei ieseni care au participat la cel mai important raliu caritabil din lume.

“Se spune că pentru a reuși ai nevoie de ceva pe care să te bazezi, de ceva care să te motiveze și de cineva care să te inspire. Pentru asta avem echipa, avem dorința de a explora și de a ajuta și îi avem pe toți cei care ne-au inspirat cu acțiunile lor și ne-au făcut să visăm” – ne spuneau băieții din echipa RoadManians înainte de plecarea în cursă.

După un traseu dificil, în care au avut de parcurs 10 țări și 20.000 de kilometri, iar curajul şi tenacitatea le-au fost parteneri de încredere, echipa RoadManians a reuşit să finalizeze cursa pe locul 17 din 41 de echipe participante, un loc foarte bine poziţionat având în vedere dificultatea cursei.

Echipa este formată din trei membri temerari – Vlad Pieptu absolvent la Medicină, de 9 ani implicat în activități de voluntariat, Cristian Andrei, antreprenor IT, pasionat de alpinism și filmografie si Bogdan Băianu antreprenor și consultant în afaceri. Cei trei tineri au crezut încă de la început în sloganul cursei Budapest – Bamako, cel mai mare raliu caritabil din lume – Charity begins in your heart.

Ei au hotărât să-și înfrunte temerile și să parcurgă aproape 20.000 km în doar 30 zile, cu un Mitsubishi L200. Scopul final al acestei curse extreme este de a dona către comunitatea din Guinea Bissau echipamente medicale, calculatoare și plase de țânțari. Poate părea puțin, însă pentru locuitorii acestei țări, care trăiesc în condiții precare, contează mult orice gest.

Pentru Vlad, Andrei și Bogdan, călătoria a început în Iași, însă startul oficial de începere a cursei s-a dat în Budapesta, pe 25 ianuarie. De-a lungul călătoriei lor au avut de traversat nu mai puțin de 10 țări: Ungaria, Slovenia, Italia, Franța, Spania, Maroc, Sahara Occidentală, Mauritania, Senegal și Guinea Bissau.

În Africa au fost marcați profund de sărăcia în care trăiesc oamenii: copii care cer apă sau mâncare, unii dau pietre la o parte din calea mașinii în speranța că vor primi ceva în schimb – “Noi suntem români, moldoveni, trăim într-una dintre cele mai sărace zone din Europa. Am crezut că suntem căliți să vedem sărăcie și că ne vom adapta rapid. Ne-am înșelat.”
Competiția a fost dificilă, locul ocupat de echipă modificându-se constant. Au fost momente în care conduceau clasamentul, urmând ca după doar 5 km. să se afle la finalul acestuia. Un lucru a rămas însă constant pe tot parcursul cursei: nu s-au dat bătuți, indiferent de piedicile apărute pe tot parcursul traseului.

Și pentru că o aventură extremă necesită o mașină pe măsură, RoadManians au ales un Mitsubishi L200. Habitaclul lui L200 este o celulă de siguranță de care băieții aveau nevoie cu certitudine, ținând cont de condițiile grele pe care l-au avut de înfruntat pe parcursul celor 20.000 km.: deșert, căldură, locuri în care un accident sau o defecțiune a mașinii pot avea consecințe grave, locuri în care corupția, răpirile sau actele de terorism sunt pericole reale.

Asumându-și însă toate aceste riscuri, au pornit la drum, oferindu-ne astfel un exemplu demn de urmat. “Dacă păstram un echilibru și ne implicăm cu adevărat în ceea ce facem, dacă suntem sinceri și deschiși, dacă urmăm exemple pozitive și dacă putem să inspirăm la rândul nostru, atunci cu toții avem de câștigat”, ne spuneau baieţii cu puţin timp înainte de plecarea în cursă.

RoadManians este un proiect ambițios, care a avut nevoie de susținere, iar Casa Auto Iași a ales să fie alături de echipă asemeni unui camarad de încredere.

“Să parcurgi un traseu de o asemenea dificultate în scop caritabil demonstrează implicare, responsabilitate, estimare corectă și asumarea riscurilor, iar Roadmanians a demonstrat cu prisosinţă că a luat în calcul fiecare din aceste aspecte. Am ales să fim alături de echipă și să sprijinim această cauză nobilă pe care și-au propus-o, ii felicităm pentru rezultatul obținut și îi așteptăm să ne împărtășească din experiența lor!” – a declarat Diana Axinte, reprezentant al Casei Auto Iași.

Cu toate că proiectul a implicat o muncă asiduă,  iar traseul a fost dificil, cu siguranță satisfacția și împlinirea sunt pe măsura muncii depuse. Iar această împlinire sufletească sperăm să le facă drumul de întoarcere mai lin. Vă așteptăm acasă, RoadManians!

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

(VIDEO) Astazi va avea loc inmormantarea jurnalistei Sorina Bota la cimitirul Biserica de Piatra din Targu Mures – 12.02.2013

URMĂTORUL ARTICOL

Metoda inedita de a-si atrage clientii! OTP Bank stimuleaza vanzarile de carduri de credit oferind clientilor posibilitatea de a-si face cumparaturile fara nici o dobanda! Este cel mai performant card de pe piata romaneasca!

Ultimele știri de la Sport