Premierul Mihai Tudose a cerut joi, în cadrul şedinţei de guvern, ca Ministerul Justiţiei şi Ministerul Agriculturii să găsească o formă legală prin care numele firmelor care au comercializat produsele cu dublu standard să fie făcute publice.
”Poate găsim o modalitate, că până când facem noi nu ştiu ce normă europeană, poate facem una internă. (…) Măcar un cadru legislativ care să ne permită să spunem cetăţenilor ce firme ne consideră a fi o ţară de mâna a doua şi să-i tratăm şi noi ca atare”, a declarat premierul Mihai Tudose.
Ministrul Agriculturii afirmase anterior că nu a fost posibilă publicarea acestor date pentru că nu există o normă juridică pentru a face posibil acest lucru.
”Din nefericire, nu am reuşit să prezentăm în detaliu aceste lucruri pentru faptul că neavând o normă juridică cu care să operăm, nu putem să dăm numele comerciantului şi numele producătorului respectiv, pentru că am putea crea conflicte juridice care ar putea să coste”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a precizat că vor urma discuţii cu ministerele pentru identificarea unei soluţii legale.
”Vom colabora cu Ministerul Agriculturii, cu toate ministerele care pot avea conexiuni cu această problemă, dar, de principiu, cred că în discuţie se pune problema unui tratament egal de care trebuie să se bucure toţi consumatorii, toţi cetăţenii Uniunii Europene, indiferent că sunt membri ai unui stat sau altul. Aceasta e baza de discuţie, aceasta este baza de la care vom porni identificarea soluţiei juridice”, a spus ministrul Justişţiei Tudorel Toader.
În urma analizelor comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti, au fost identificate 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE, au anunţat miercuri reprezentanţii Ministerului Agriculturii.
Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii MADR.
La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.
Sursa: MediaFax