Drumul spre Palatul Apostolic, resedinta papala, e un sir nesfarsit de filtre de securitate. La cativa pasi de Bazilica, zidul de piatra strange lumea foarte influenta a celor 700-800 de clerici catolici cu pasaport de Vatican. Nu seamana prea mult cu pozele turistice in care isi fac loc gradinile, muzeele, coloanele, Capela, atat cat ai vedea, atent, printr-o gaura a cheii. In Piata San Pietro pare ca sfintii s-ar cobori de pe coloane sa ti se aseze-n brate. Dupa arcadele Vaticanului, e insa zidul. De porti trec numai cei alesi. Nu musai de divinitate.
Legitimatia de ziarist e zero. Sala de Presa de la Vatican permite accesul ziaristilor straini doar pe trasee clar delimitate si numai insotiti. Garda Elvetiana insa, cu reputatia ei riguroasa, mai face si confuzii. Asa bat clandestin, pentru o ora, orasul-stat de cateva strazi stranse laolata, cel mai supravegheat din Europa. O lume in mare parte a barbatilor, cu doua ordine si de calugarite, in care nu exista taxe, iar fustele care descopera genunchii sunt de departe o ofensa. O lume stricta, dar si generoasa, prin care trec adesea si romani. Asa, ca Daniel.
In jurul Papei, lumea pare sa se desfaca in cercuri. In primul, Benedict XVI citeste, scrie si se roaga. Sau canta la pian. E liniste, lumina, iar oamenii din jurul lui roiesc fara sa-i simti. Apoi vin manastirile si, langa zid, capitalismul.
Cel mai mic stat al lumii n-are doar banca, heliport si gara. La primul pas de poarta, apare bancomatul, cu optiuni si in latina. O strada ingusta duce la tipografie si la posta. O alta da in supermarket, cu poza Papei la intrare, un paradis al preturilor bune. Chiar peste drum e farmacia, o oaza de medicamente rare. Si vis-à-vis, parfumeria, cu rafturile ei Channel, Dior ori Burberry, rivalizand cu orice duty-free din lume. Ca si benzinaria fara taxe. Putini stiu ca exista. La fel de bine, Sfantul Scaun are, dar dincolo de ziduri, un post de radio cu 42 de redactii si o editura.
Afara, turistii stau la cozi pentru muzee. In Vatican, se asteapta cu rabdare ziua fumului alb care sa anunte iar „Habemus Papam” (n.r. Avem un Papa, mesajul rostit de unul dintre cardinali la alegerea noului Suveran Pontif). Este a patra zi de la anuntul de retragere a Papei, stirea care intrerupt emisiile peste tot in lume, indiferent de rit sau de convingeri.
Povestea economatului cu trabucuri cubaneze tax-free
Daniel si-a lasat masina intr-una din parcarile cu acces restrictionat din Vatican si se grabeste inspre farmacie. „Aici se respira un alt aer. E un alt stat, intri si totul e diferit”. N-o spune nici admirativ si nici ironic. Lui, lumea asta noua, i s-a deschis acum trei ani, cand s-a mutat la Roma, de la Campina. A terminat Filosofie acasa si, dupa ce s-a convertit de la ortodoxie la catolicism, si-a ales manastirea din Italia, in care tine „legatura”, cum spune el, intre calugarii retrasi si lume.
Fata capitalista, insa nevazuta din exterior, a Vaticanului, – caci fotografiatul nu este permis, iar strazile inguste au fiecare ochi de sticla, de supraveghere, – lui Daniel nu-i pare altcumva decat fireasca. „Cel putin de doua-trei ori pe saptamana imi fac cumparaturile aici, am prieteni preoti si vin destul de des”, arata el spre supermarket, acolo unde poza Papei e pusa la intrare.
De dupa carucioare, calugaritele masoara preturile cu ochi blanzi. Sunt bune, caci Vaticanul nu percepe taxe, iar marfurile i-ar putea face invidiosi pe cei care dau, cativa metri mai departe, 5-6 euro pe un magnet de frigider. Tigari cubaneze, crose de golf, ceasuri de marca, televizoare LCD si smartphone-uri se imprastie modest printre cutiile de paste, lactate si dulceata. Multe sunt marfuri de export, cu preturi si la jumatate.
„Din supermarket poti lua vinul pentru Santa Mesa, dar si vinul pe care vrei sa il bei. Toti au nevoie si de alte lucruri”, da Daniel o explicatie economatului la care au insa acces, cu carduri speciale, doar rezidentii Vaticanului si apropiatii lor. Cam 4.700 de oameni. Cateva sute dintre ei – si mai cu seama clerici – primesc cetatenia. Cei mai multi locuiesc in Roma si chiar daca lefurile le sunt de multe ori mai bune decat ale italienilor, isi fac cumparaturile de aici.
Povestea farmaciei unicat
Exceptie de la restrictii face farmacia. „In farmacie e lasat oricine. Medicamente pe care poate nu le gasesti in toata lumea sunt aici. Si preturile sunt mai mici, sigur, ca nu sunt taxe. Chiar daca nu lucrezi la Vatican, arati reteta si te lasa. Parfumeria, supermarketul si toate celelelalte sunt insa numai pentru cei de-aici”. Asa descrie Daniel ambele lumi fara sa le separe. Oamenii Vaticanului masoara insa indelung orice strain si lipsa unui ecuson precis te arunca dupa ziduri intr-o clipa.
De Papa, Daniel a stat a stat de multe foarte aproape. De vorba insa niciodata. Anuntul sau ca se retrage „a fost un soc”, dar Daniel l-a inteles.
„Benedict XVI e un filosof, un om care nu a luat aceasta decize de dimineata pana seara. Renuntarea? O vad ca pe un gest de generozitate. Si trebuie sa intelegem ca e un om, tot ca si noi. E o mare responsabilitate si sa te retragi”, isi spune el.
Baiatul de 26 de ani nu are nevoie de Facebook si de Twitter. Si nici nu-l cauta pe internet pe Papa: „Cand poti sa vii sa-l vezi, de ce sa te mai uiti pe Twitter?”. Preotul Danca insa, da.
Povestea „stirii mileniului” la Radio Vatican
Parintele Adrian Danca slujeste in Italia de 13 ani. Iar de vreo sase e si blogger. De ce si-ar face un preot blog? „Pentru a fi prezent acolo unde este lumea”, raspunde cald. De doua luni, e conectat cu Papa si pe Twitter.
Daca ar putea, pe Benedict XVI l-ar rupe de prejudecati: „E o mare discrepanta intre ceea ce se vorbeste despre el si realitatea pe care o ai in fata ochilor. E un om extrem de bland. Are, intr-adevar, un fel de a fi care nu e la indemana oricui. Dar daca ai gasit usa de intrare, te cucereste”.
Chiar si la Radio Vatican, unde lucreaza preotul plecat din Iasi, stirea care a zguduit catolisismul, anuntul de retragere a Papei, a venit luni ca din senin. „Toata lumea a inceput sa alerge la telefoane. Ne si temeam sa mai raspundem, caci ne sunau intruna oamenii ca sa ne ceara confirmarea”. Spune povestea val-vartej, de parca ar trai-o iar, langa „colegul caruia au inceput sa ii tremure si mainile cand a primit anuntul”.
Chiar si la Radio Vatican, unde lucreaza preotul plecat din Iasi, stirea care a zguduit catolisismul, anuntul de retragere a Papei, a venit luni ca din senin.
Drumul spre Palatul Apostolic, resedinta papala, e un sir nesfarsit de filtre de securitate. La cativa pasi de Bazilica, zidul de piatra strange lumea foarte influenta a celor 700-800 de clerici catolici cu pasaport de Vatican. Nu seamana prea mult cu pozele turistice in care isi fac loc gradinile, muzeele, coloanele, Capela, atat cat ai vedea, atent, printr-o gaura a cheii. In Piata San Pietro pare ca sfintii s-ar cobori de pe coloane sa ti se aseze-n brate. Dupa arcadele Vaticanului, e insa zidul. De porti trec numai cei alesi. Nu musai de divinitate.
Legitimatia de ziarist e zero. Sala de Presa de la Vatican permite accesul ziaristilor straini doar pe trasee clar delimitate si numai insotiti. Garda Elvetiana insa, cu reputatia ei riguroasa, mai face si confuzii. Asa bat clandestin, pentru o ora, orasul-stat de cateva strazi stranse laolata, cel mai supravegheat din Europa. O lume in mare parte a barbatilor, cu doua ordine si de calugarite, in care nu exista taxe, iar fustele care descopera genunchii sunt de departe o ofensa. O lume stricta, dar si generoasa, prin care trec adesea si romani. Asa, ca Daniel.
In jurul Papei, lumea pare sa se desfaca in cercuri. In primul, Benedict XVI citeste, scrie si se roaga. Sau canta la pian. E liniste, lumina, iar oamenii din jurul lui roiesc fara sa-i simti. Apoi vin manastirile si, langa zid, capitalismul.
Cel mai mic stat al lumii n-are doar banca, heliport si gara. La primul pas de poarta, apare bancomatul, cu optiuni si in latina. O strada ingusta duce la tipografie si la posta. O alta da in supermarket, cu poza Papei la intrare, un paradis al preturilor bune. Chiar peste drum e farmacia, o oaza de medicamente rare. Si vis-à-vis, parfumeria, cu rafturile ei Channel, Dior ori Burberry, rivalizand cu orice duty-free din lume. Ca si benzinaria fara taxe. Putini stiu ca exista. La fel de bine, Sfantul Scaun are, dar dincolo de ziduri, un post de radio cu 42 de redactii si o editura.
Afara, turistii stau la cozi pentru muzee. In Vatican, se asteapta cu rabdare ziua fumului alb care sa anunte iar „Habemus Papam” (n.r. Avem un Papa, mesajul rostit de unul dintre cardinali la alegerea noului Suveran Pontif). Este a patra zi de la anuntul de retragere a Papei, stirea care intrerupt emisiile peste tot in lume, indiferent de rit sau de convingeri.
Povestea economatului cu trabucuri cubaneze tax-free
Daniel si-a lasat masina intr-una din parcarile cu acces restrictionat din Vatican si se grabeste inspre farmacie. „Aici se respira un alt aer. E un alt stat, intri si totul e diferit”. N-o spune nici admirativ si nici ironic. Lui, lumea asta noua, i s-a deschis acum trei ani, cand s-a mutat la Roma, de la Campina. A terminat Filosofie acasa si, dupa ce s-a convertit de la ortodoxie la catolicism, si-a ales manastirea din Italia, in care tine „legatura”, cum spune el, intre calugarii retrasi si lume.
Fata capitalista, insa nevazuta din exterior, a Vaticanului, – caci fotografiatul nu este permis, iar strazile inguste au fiecare ochi de sticla, de supraveghere, – lui Daniel nu-i pare altcumva decat fireasca. „Cel putin de doua-trei ori pe saptamana imi fac cumparaturile aici, am prieteni preoti si vin destul de des”, arata el spre supermarket, acolo unde poza Papei e pusa la intrare.
De dupa carucioare, calugaritele masoara preturile cu ochi blanzi. Sunt bune, caci Vaticanul nu percepe taxe, iar marfurile i-ar putea face invidiosi pe cei care dau, cativa metri mai departe, 5-6 euro pe un magnet de frigider. Tigari cubaneze, crose de golf, ceasuri de marca, televizoare LCD si smartphone-uri se imprastie modest printre cutiile de paste, lactate si dulceata. Multe sunt marfuri de export, cu preturi si la jumatate.
„Din supermarket poti lua vinul pentru Santa Mesa, dar si vinul pe care vrei sa il bei. Toti au nevoie si de alte lucruri”, da Daniel o explicatie economatului la care au insa acces, cu carduri speciale, doar rezidentii Vaticanului si apropiatii lor. Cam 4.700 de oameni. Cateva sute dintre ei – si mai cu seama clerici – primesc cetatenia. Cei mai multi locuiesc in Roma si chiar daca lefurile le sunt de multe ori mai bune decat ale italienilor, isi fac cumparaturile de aici.
Povestea farmaciei unicat
Exceptie de la restrictii face farmacia. „In farmacie e lasat oricine. Medicamente pe care poate nu le gasesti in toata lumea sunt aici. Si preturile sunt mai mici, sigur, ca nu sunt taxe. Chiar daca nu lucrezi la Vatican, arati reteta si te lasa. Parfumeria, supermarketul si toate celelelalte sunt insa numai pentru cei de-aici”. Asa descrie Daniel ambele lumi fara sa le separe. Oamenii Vaticanului masoara insa indelung orice strain si lipsa unui ecuson precis te arunca dupa ziduri intr-o clipa.
De Papa, Daniel a stat a stat de multe foarte aproape. De vorba insa niciodata. Anuntul sau ca se retrage „a fost un soc”, dar Daniel l-a inteles.
„Benedict XVI e un filosof, un om care nu a luat aceasta decize de dimineata pana seara. Renuntarea? O vad ca pe un gest de generozitate. Si trebuie sa intelegem ca e un om, tot ca si noi. E o mare responsabilitate si sa te retragi”, isi spune el.
Baiatul de 26 de ani nu are nevoie de Facebook si de Twitter. Si nici nu-l cauta pe internet pe Papa: „Cand poti sa vii sa-l vezi, de ce sa te mai uiti pe Twitter?”. Preotul Danca insa, da.
Povestea „stirii mileniului” la Radio Vatican
Parintele Adrian Danca slujeste in Italia de 13 ani. Iar de vreo sase e si blogger. De ce si-ar face un preot blog? „Pentru a fi prezent acolo unde este lumea”, raspunde cald. De doua luni, e conectat cu Papa si pe Twitter.
Daca ar putea, pe Benedict XVI l-ar rupe de prejudecati: „E o mare discrepanta intre ceea ce se vorbeste despre el si realitatea pe care o ai in fata ochilor. E un om extrem de bland. Are, intr-adevar, un fel de a fi care nu e la indemana oricui. Dar daca ai gasit usa de intrare, te cucereste”.
Chiar si la Radio Vatican, unde lucreaza preotul plecat din Iasi, stirea care a zguduit catolisismul, anuntul de retragere a Papei, a venit luni ca din senin. „Toata lumea a inceput sa alerge la telefoane. Ne si temeam sa mai raspundem, caci ne sunau intruna oamenii ca sa ne ceara confirmarea”. Spune povestea val-vartej, de parca ar trai-o iar, langa „colegul caruia au inceput sa ii tremure si mainile cand a primit anuntul”.
gandul.info
