Preparate din plante care „curăţă“ pielea

Te-ai trezit cu nişte pete maronii pe piele şi ştii că probabil sunt rezultatul expunerii la soare. Din fericire, există remedii 100% naturale care le vin de hac acestor imperfecţiuni!

De ce apar petele maronii?

Atunci când există dereglări în procesul de producere a melaninei (substanţa care oferă culoare pielii), apar petele pigmentare. De asemenea, „în timpul sarcinii hiperpigmentaţia feţei  este agravată de expunerea la soare. Vinovate ar mai fi şi contraceptivele orale, tulburările endocrine (tiroidiene, ovariene) şi hepatice, unele produse cosmetice sau medicamente care au efecte toxice ori alergice atunci când ne expunem la soare“, afirmă medicul dermatolog Oana Clătici. 

Infuzia de muşeţel, un bun adjuvant

Folosit de-a lungul secolelor pentru proprietăţile sale curative, muşeţelul este indicat în afecţiunile pielii. Pe lângă faptul că este un bun adjuvant în caz de psoriazis (se manifestă prin descuamarea pielii, mâncărimi şi roşeaţă) sau eczeme, infuzia de muşeţel are un efect benefic şi pentru petele maronii. Compresele înmuiate în ceai se pun pe faţă în fiecare zi. De asemenea, planta poate fi folosită şi sub formă de tinctură (o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă), remediu care se aplică pe zonele afectate, dimineaţa şi seara. 

Sucul de aloe vera ajută la refacerea ţesuturilor

Această plantă poate ameliora aproape orice afecţiune a pielii, luptă împotriva îmbătrânirii premature şi alină inflamaţiile puternice date de arsuri solare. Supranumită „medicamentul natural“, aloe vera conţine peste 200 de compuşi cu efecte benefice asupra întregului organism. Remediile pe bază de aloe vera stimulează producţia de colagen, ajutând astfel la luminozitatea tenului şi la refacerea ţesuturilor. Poţi folosi sucul proaspăt stors, care se aplică pe faţa curată. Se lasă să acţioneze 15-20 de minute, iar la final se îndepărtează cu apă călduţă. Un alt remediu eficient este tinctura de aloe (jumătate sau o linguriţă) diluată în 50 ml de apă, dată pe zonele afectate cu ajutorul compreselor ce se menţin pe piele cel puţin o oră.

 

Citeşte mai multe pe YahooNews

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

De astăzi, stocarea datelor personale nu mai este permisă

URMĂTORUL ARTICOL

Summit istoric al NATO in Tara Galilor, problema Rusia domina agenda

Ultimele știri de la Actualitate