Preşedintele Consiliului Judeţean a convocat comandamentul de iarnă în teritoriu

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI, Directorul Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, dl. Daniel MINCIUNĂ, şi directorii generali ai firmelor care efectuează deszăpezirea au organizat astăzi un comandament de iarnă în teritoriu. Prima oprire a avut loc în zona Dagâţa, dar, din cauza fenomenelor meteorologice, atât utilajele, cât şi membrii comandamentului au fost nevoiţi să se deplaseze către zona Paşcani. „Am intervenit cu toate utilajele pe care le avem la dispoziţie, încă de la prima oră a dimineţii. Au fost câteva zone grav afectate, mă refer aici în special în zona de sud a judeţului. Am convocat comandamentul chiar la faţa locului. Am reuşit să deblocăm toate drumurile în zona Dagâţa, iar acum suntem la Paşcani. În scurt timp, circulaţia va reintra în normal şi în zona de vest a judeţului”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI.

În prezent sunt închise traficului rutier 8 sectoare de drum de pe 7 drumuri judeţene: DJ 208L Brăteşti-Mirosloveşti, DJ 208O DN 2-Ciohorăni, DJ 281 Sireţel-Sticlăria, DJ 208I Blăgeşti-Criveşti-Vânători, DJ 208G    Kogălniceni-Oboroceni-Movileni, DJ 282E         Mădârjac-Poiana de Sus şi DJ 246 Tufeștii de Sus-Scânteia şi Drăgușeni-Ipatele.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Taxa auto se schimba

URMĂTORUL ARTICOL

O noua serie de cursuri si examene de franceza

Ultimele știri de la Comunicate de presa