ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Peste 4,5 milioane de alegători, reprezentând 25,05% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 13.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, prezenţă peste cea din primul tur, care a fost de 20,78%. Secţiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2014 s-au deschis, duminică, la ora 07.00, fiind aşteptaţi la vot 18.281.625 de alegători.
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 30%), Teleorman, Olt, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa (peste 29%).
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita – 17,59% şi Covasna – 18,51%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 13.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 24,01% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
UPDATE 10:30 – Prezenţă la vot, date preliminare ora 10.00: 8,52% la nivel naţional
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Peste 1.500.000 de alegători, reprezentând 8,52% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 10.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, prezenţă peste cea din primul tur, care a fost de 6,55%.
Potrivit datelor menţionate, 1.557.859 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 10.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Olt şi Teleorman, peste 11%, alte judeţe fruntaşe fiind Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, peste 10%.
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita – 4,69% şi Covasna – 5,28%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 10.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 7,52% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
Sursa: mediafax.ro