Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, agent principal Anca Bratosin, primarul comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, a fost eliberat din arestul Poliţiei Buzău după ce magistraţii de la Judecătoria Buzău au înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura interdicţiei de a părăsi localitatea.
Pentru că procurorii nu au mai făcut recurs la această decizie, primarul, care se afla în arestul IPJ Buzău din 10 iunie, fiind arestat preventiv pentru 29 de zile, a fost eliberat.
Săptămâna trecută, primarul suspendat al comunei buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în formă agravantă, alături de alt şofer implicat în accidentul din luna mai soldat cu moartea unei adolescente şi rănirea alteia.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorii au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, iar cel de-al doilea şofer implicat în accident, Claudiu Florin Niţu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, el aflându-se în libertate.
Probatoriul administrat în faza urmăririi penale a relevat că, în 21 mai 2013, primarul comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, în timp ce conducea autoturismul Jeep Cherokee cu 91 de kilometri la oră, pe DJ 203 K, în localitatea buzoiană Potoceni, a intrat în depăşire, a ieşit de pe şosea, accidentând mortal o fată de 15 ani şi rănind alta.
Procurorii au stabilit, în urma expertizelor şi analizelor, că primarul avea o alcoolemie în sânge de un gram la mie.
În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea şofer trimis în judecată, procurorii au stabilit că acesta conducea în localitate cu 61 de kilometri la oră, dinspre Cernătesti către Buzău, iar la un moment dat a schimbat direcţia de mers, virând la stânga fără să se asigure, şi a lovit autoturismul condus de primarul din Cernăteşti, care circula în aceeaşi direcţie.
După ce a fost arestat, primarul comunei buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu, a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului de Buzău.