Primarul Gheorghe Nichita: autostrada Iași – Tg. Mureș este science-fiction

În campania electorală din 2012, printre cele mai importante puncte din Manifestul pentru Iaşi, promovat de USL , se regăsea autostrada Iaşi – Tg. Mureş. Astăzi, la doi ani de la alegerile locale, în prag de campanie electoralăşi cu un USL care nu mai există, declaraţiile din partea PSD sunt în defavoarea ieşenilor.
Noul masterplan de transport, aflat în dezbatere publică, a şters de pe hartă autostrada Iaşi – Tg. Mureş şi ne-a oferit un drum expres pentru orizontul anilor 2025-2030. Preşedintele PSD Iaşi, primarul Gheorghe Nichita, cel care ne anunţ
a că anul acesta vor începe lucrările la autostradă, nu s-a arătat prea deranjat de noua schimbare. Ba chiar mai mult, a explicat că, în realitate, n-ar fi prea profitabilă şi că este o decizie bună a Guvernului Ponta. „Este mai fezabil să faci un drum expres care are amplasament de autostradă dar care nu intră prin localităţi. Ne batem în autostrăzi, care, de fapt, sunt science-fiction. Luaţi de exemplu, din Masterplan, numărul de călătorii pe zi, de la Iaşi la Tg Mureş, care sunt de la 2.000 la 5.000 de călătorii. Între Iaşi şi sudul ţării, vorbim de 5.000 la 10.000 de călătorii.  Atunci vedem efectiv pe unde trebuie să facem autostradă. Până la urma urmei, trebuie să vedem cum reuşim să facem mai multe drumuri pe care să putem circula la traficul de astăzi. În viitor, dacă este mai mare, se va vedea atunci”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

În plus, acesta a făcut lobby pentru autostrada Bacău – Braşov. „Dacă se face autostrada Braşov-Bacău, şi să dea Dumnezeu să se facă, voi fi foarte bucuros. Un drum rapid Iaşi-Paşcani-Bacău ne ajunge la momentul de faţă ca să putem lega de mijlocul ţării şi Iaşul. Eu cred că lucrurile acestea sunt foarte simple, important este să se facă mai rapid. De pe altă parte, banii ţării atâţia sunt. În loc să facă 700 sau 800 de kilometri de autostradă vor să facă 600 şi ceva de autostradă şi încă 2.000 de km de drum rapid“, a justificat primarul Nichita.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

A aparut un nou tip de sex: karezza

URMĂTORUL ARTICOL

Programul religios al sarbatorii Sfintei Parascheva

Ultimele știri de la Eveniment