Credeti ca cea mai sanatoasa dieta este cea saraca in grasimi sau ca alimentele gatite la cuptorul cu microunde sunt nesanatoase? Va prezentam mai jos ce se ascunde in spatele celor mai vehiculate mituri despre alimentatia sanatoasa.
1. Microundele distrug nutrienti si cauzeaza cancer
“Au circulat tot felul de zvonuri, cum ca undele pun in vibratie moleculele si se schimba proprietatile alimentelor gatite, inclusiv pentru perioade scurte, cum ar fi incalzirea biberonului, insa acest lucru nu este adevarat. Folosim cuptoarele cu microunde de ceva ani si nu s-au observat modificari care sa dauneze consumatorului”, detaliaza nutritionistul Corina Zugravu.
Specialistii mai sustin ca microundele au unele avantaje fata de cuptoarele clasice pentru ca nutrientii din alimente se mentin mai bine.
“Cuptorul cu microunde este o modalitate rapida si sanatoasa de a gati legume si chiar ajuta la pastrarea mai multor elemente nutritive solubile in apa, adesea pierdute atunci cand legumele sunt fierte sau gatite prea mult. Cuptorul cu microunde ajuta si la pastrarea nutrientilor sensibili la caldura precum vitamina C, din cauza un timp mai rapid gatire”, explica nutritionistul Caroline Kaufman.
2. Cu cat mananci mai putine grasimi, cu atat mai bine
Corpul are nevoie, in principal, de trei nutrienti pentru a functiona normal: proteine, carbohidrati si grasimi. Grasimile “bune” pot fi gasite in produse alimentare precum nucile, seminte, lactatele care, in plus, dau energie, ajuta la regenerarea celulelor si la producerea hormonilor necesari. De evitat sunt grasimile saturate care se gasesc in unt, carne rosie si in multe alimente procesate.
3. Inlocuirea sarii normale cu sarea de mare pentru a reduce sodiu
Este doar un alt mit. Sarea de masa are aproximativ aceeasi cantitate de sodiu ca sarea de mare. Daca vrei sa faci p schimbare benefica dietei, inlocuieste sarea si da aroma mancarii cu diferite ierburi sau condimente. In plus, excesul de sodiu din alimentatie nu vine de la sare, ci de la alimente procesate cum ar fi supele, branzeturi, conserve.
4. Bea multa apa pentru a indeparta kilogramele in plus
Fara indoiala, apa este vitala pentru corp, dar nu este tocmai de ajutor in demersul de a pierde din greutate. Daca apa ne tine departe de alte bauturi carbogazoase bogate in calorii, atunci ne poate ajuta cu siguranta sa slabim, insa doar consumand mai multa apa, nu va face nicio diferenta.
5. Mancatul noaptea ingrasa
Nimic mai fals. Nu exista niciun argument stiintific care sa demonstreze ca mancatul la ore tarzii in noapte ingrasa mai mult ca orice alta masa a zilei. Numarul mare de calorii duce la cresterea in greutate, iar, in general, cei care mananca noaptea aleg alimente bogate in calorii. Cu toate acestea, mancatul inainte de culcare ne poate da arsuri la stomac si chiar indigestie, asa ca e mai bine sa respectam mesele zilei.
doctorulzilei.ro