dan_voiculescu

Procurorii au cerut 12 ani de inchisoare cu executare pentru Dan Voiculescu, in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare. Sentinta va fi data peste doua saptamani

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, s-a prezentat joi la sediul Tribunalului Bucureşti, unde are loc ultimul termen al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorul DNA a cerut instanţei să îl condamne pe Dan Voiculescu la închisoare cu executare pentru spălare de bani, fără a menţiona cuantumul acesteia.
Judecătorul a audiat ultimii doi martori propuşi de apărare, după care a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată şi a cerut acuzării şi apărării să prezinte pledoariile finale.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anricorupţie (DNA) prezent la şedinţă a prezentat pe scurt toate acuzaţiile care le sunt aduse persoanelor judecate în acest dosar, precum şi modul ilegal în care s-ar fi desfăşurat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Acesta a arătat că toate probele, inclusiv expertiza privind terenurile, refăcută pe parcursul procesului, dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor din dosar. Procurorul a precizat că ultima expertiză în cazul terenurilor a indicat o valoare chiar mai mare decât expertiza făcută în timpul urmăririi penale la DNA, ceea ce este de natură să fondeze şi mai mult acuzaţiile aduse lui Dan Voiculescu şi celorlalţi inculpaţi.
Procurorul a cerut instanţei condamnarea lui Dan Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum şi restrângerea unor drepturi civile.
Acesta a mai solicitat instanţei să se constate că a intervenit prescripţia specială în cazul lui Dan Voiculescu privind fapta legată de traficarea influenţei.
În cazul celorlalţi inculpaţi din dosar, procurorul a cerut instanţei să se constate că pentru unii dintre aceştia a intervenit prescripţia în cazul unor fapte de fals şi uz de fals.
Procurorul a cerut instanţei ca aceştia să fie condamnaţi la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la subevaluarea unor active de stat în procesul de privatizare.
Avocatul lui Dan Voiculescu şi-a început pledoaria arătând că „nu există nicio singură probă, directă sau indirectă, pentru fapta de folosire a influenţei”.
„Infracţiunea nu se poate face printr-o inacţiune, trebuie să existe o faptă materială concretă care generează o acţiune directă”, a arătat avocatul în faţa instanţei.
Sentinţa în cazul ICA va fi dată peste două săptămâni.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Iata calendarul anului scolar 2013 – 2014! Elevii se vor prezenta la cursuri pe 16 septembrie, iar vacanta de vara va incepe pe 21 iunie 2014

URMĂTORUL ARTICOL

Nereguli la EUROINS: Societatea nu mai are dreptul sa incheie polite RCA

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in