Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea i-au trimis în judecată pe arhitectul francez Charles Fejto (66 de ani) şi pe Ildiko Kozma (44 de ani), mama fetei de 14 ani, pentru trafic de minori, act sexual cu un minor şi complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Potrivit procurorilor DIICOT, la sfârşitul lui 2010, Fejto a negociat cumpărarea unei fetiţie de 14 ani, fiica lui Ildiko Kozma, cu 100.000 euro, în vederea exploatării sexuale a acesteia atât de către el, cât şi de către prietenii săi apropiaţi.
Anchetatorii susţin că arhitectul francez i-a dat mamei fetei 34.000 de euro şi a procurat o carte de identitate falsă pe numele minorei, în scopul scoaterii frauduloase a acesteia din România şi apoi din Ungaria.
La Punctul de Trecere al Frontierei Salonta din judeţul Bihor, Charles Fejto şi Ildiko Kozma au fost prinşi în flagrant, la 31 martie 2011, în timp ce încercau să o scoată din ţară pe fată. Procurorii susţin că cei doi aveau asupra lor o carte de identitate pe numele minorei, din care rezulta că aceasta ar fi fost născută la 19 ianuarie 1993, având vârsta de peste 18 ani.
Arhitectul francez este cunoscut cu antecedente penale pentru două fapte de viol comise în perioada 1 ianuarie 1998 şi 31 decembrie 1998 asupra unor minore de 15 ani în Cambodgia. Pentru aceste fapte, el a fost condamnat la 2 iulie 2004 de Tribunalul de Mare Instanţă din Paris la doi ani închisoare cu suspendare, a mai precizat DIICOT.
Ildiko Kozma a fost decăzută din drepturile părinteşti, iar faţă de minoră au fost luate măsuri de protecţie socială.
Fejto Charles este fondator al ASPECA, o organizaţie internaţională pentru protecţia copilului aflată sub tutela ONU.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea i-au trimis în judecată pe arhitectul francez Charles Fejto (66 de ani) şi pe Ildiko Kozma (44 de ani), mama fetei de 14 ani, pentru trafic de minori, act sexual cu un minor şi complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea i-au trimis în judecată pe arhitectul francez Charles Fejto (66 de ani) şi pe Ildiko Kozma (44 de ani), mama fetei de 14 ani, pentru trafic de minori, act sexual cu un minor şi complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Potrivit procurorilor DIICOT, la sfârşitul lui 2010, Fejto a negociat cumpărarea unei fetiţie de 14 ani, fiica lui Ildiko Kozma, cu 100.000 euro, în vederea exploatării sexuale a acesteia atât de către el, cât şi de către prietenii săi apropiaţi.
Anchetatorii susţin că arhitectul francez i-a dat mamei fetei 34.000 de euro şi a procurat o carte de identitate falsă pe numele minorei, în scopul scoaterii frauduloase a acesteia din România şi apoi din Ungaria.
La Punctul de Trecere al Frontierei Salonta din judeţul Bihor, Charles Fejto şi Ildiko Kozma au fost prinşi în flagrant, la 31 martie 2011, în timp ce încercau să o scoată din ţară pe fată. Procurorii susţin că cei doi aveau asupra lor o carte de identitate pe numele minorei, din care rezulta că aceasta ar fi fost născută la 19 ianuarie 1993, având vârsta de peste 18 ani.
Arhitectul francez este cunoscut cu antecedente penale pentru două fapte de viol comise în perioada 1 ianuarie 1998 şi 31 decembrie 1998 asupra unor minore de 15 ani în Cambodgia. Pentru aceste fapte, el a fost condamnat la 2 iulie 2004 de Tribunalul de Mare Instanţă din Paris la doi ani închisoare cu suspendare, a mai precizat DIICOT.
Ildiko Kozma a fost decăzută din drepturile părinteşti, iar faţă de minoră au fost luate măsuri de protecţie socială.Fejto Charles este fondator al ASPECA, o organizaţie internaţională pentru protecţia copilului aflată sub tutela ONU.