Procurorul Emilian Eva ar fi vandut 200 de picturi, unele false

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul Tribunalului Iaşi, este suspectat că a vândut peste 200 de tablouri, dintre care unele ar fi fost false, luate în principal de la un medic, cunoscut colecţionar de artă, şi de la un samsar care îşi desfăşoară activitatea în Transilvania, spun surse judiciare.
 Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, joi, percheziţii la Parchetul Tribunalului Iaşi, la locuinţa procurorului Emilian Eva şi la mai multe firme suspectate de fapte asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional, care ar fi fost comise în perioada 2011-2015.Surse judiciare au declarat că Emilian Eva, procuror la Parchetul Tribunalului laşi, cu gradul profesional de procuror al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este suspectat de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii, cu privire la declaraţiile de avere referitoare la obiecte de artă.

Potrivit surselor citate, Emilian Eva ar fi introdus pe piaţa de artă din România şi ar fi tranzacţionat sub diverse forme, direct sau prin intermediari (case de licitaţii, magazine on-line, vânzarea directă către persoane interesate de investiţii în artă, exporturi în ţări din spaţiul comunitar), bunuri culturale prezentate ca fiind autentice, dar între care erau şi unele false.În acest fel, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, Emilian Eva ar fi tranzacţionat peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.Picturile erau luate, în principal, de la Nicolae Dan Tesloianu, medic la Spitalul Judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi, cunoscut colecţionar de artă din municipiului Iaşi, precum şi de la Tegzes Gabor, un samsar de opere de artă care îşi desfăşoară activitatea în Transilvania.Emilian Eva ar fi achiziţionat de la medicul din Iaşi 34 de tablouri ale căror fotografii au fost postate pe site-ul www.olx.ro, sub numele unui utilizator nou cu contul „toppainting”, pentru 31 dintre operele de artă fiind făcută menţiunea că proprietarul deţine certificate de autenticitate, au precizat sursele citate.Anchetatorii susţin că Emilian Eva ar fi interpus mai multe persoane persoane în cumpărarea de picturi, transportul, evaluarea şi expertizarea acestora, precum şi în exportul unora dintre operele de artă. Printre persoanele care l-ar fi ajutat pe Emilian Eva sunt Ioan Eva, un nepot al acestuia, asistent medical la Spitalul de Boli Infecţionase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, şi de fiica magistratului, studentă în Iaşi, au precizat sursele citate.Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, comise în perioada 2011-2015. În această cauză sunt făcute, joi, zece percheziţii în municipiul Iaşi, dintre care una la sediul unei instituţii publice, restul fiind la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.Surse judiciare au precizat că procurorii ridică documente de la Parchetul Tribunalului Iaşi, printre care şi din biroul magistratului Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu.Procurorii fac percheziţii şi la locuinţa lui Emilian Eva, acesta urmând să fie adus la DNA Central, împreună cu alte persoane, pentru audieri.De asemenea, anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţa lui Nicolae Dan Tesloianu, la societatea Cardiomed SRL, unde medicul este asociat, precum şi la două locuinţe ale fiicei procurorului, Bianca Mădălina Eva.Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu diminuarea indemnizaţiei cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni. Prin aceeaşi decizie a fost sancţionat disciplinar şi procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.Inspectorii judiciari au stabilit că Emilian Eva şi Sorin Călin au avut manifestări care „au adus atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

O clinica din Iasi, prinsa de MS in programul de fertilizare in vitro

URMĂTORUL ARTICOL

Clientii Palas Mall, selfie in Palma de Mallorca

Ultimele știri de la Eveniment