Protest al deputaţilor PMP

Deputaţii PMP au venit, marţi dimineaţă, la Parlament, cu tricolorul pe braţ, ei protestând astfel faţă de concesiile pe care PSD şi ALDE ar urma să le facă UDMR, acceptând să voteze o serie de proiecte legislative iniţiate de Uniune pentru a-şi securiza votul la moţiunea de cenzură.

„Am fost convocaţi aseară, prin SMS, pentru azi la 9.30, când urma să avem un Birou permanent. De mai bine de o oră stăm în sală pentru a discuta pe marginea a 3 puncte, unul viza acceptul pentru discutarea, de către Comisiile pentru drepturile omului, Administraţie şi Juridică, în şedinţă comună, în paralel cu plenul, a unui proiect de lege iniţiat de UDMR”, a spus preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, care este şi liderul deputaţilor PMP.

El a criticat faptul că, după o oră de la convocare, şedinţa BP nu a început, şi nici cea de plen.

„Haosul s-a instaurat în Parlament, şedinţa nu a început, PSD negociază lucruri de nenegociat niciodată în Parlament – interese ale ţării. Aşteptăm să vedem dacă după negocierile pe care le are domnul Dragnea, cu UDMR, va ceda în faţa unor cereri nejustitificate”, a adăugat Tomac.

El a spus că problematica legată de minorităţi trebuie abordată prin prisma reciprocităţii.

„Avem în Ungaria o comunitate românească care nu are învăţământ în limba română. Nu putem negocia chestiuni absurde şi UDMR să pună presiune pe decidenţii politici care nu înţeleg ce consecinţe produc aceste legi. De o oră aşteptăm în BP să vină domnul Dragnea să ne spună dacă a cedat acestor presiuni sau nu”, a mai spus Tomac.

La ora transmiterii acestei ştiri, BP al Camerei Deputaţilor încă nu a început, deşi a fost convocat pentru ora 9.30.

De asemenea, nu a început nici şedinţa Comisiilor reunite în care trebuia să se discute proiecte de lege iniţiate de UDMR.

Potrivit unor surse, liderii de grup ai PSD şi UDMR negociază, la această oră, pe marginea acestor proiecte.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR la moţiunea de cenzură,reamintind că 15 martie este data la care Dieta de la Pesta vota alipirea Transilvaniei la Ungaria,iar PSD-ALDE o recunosc ca sărbătoare.

“În loc de Tricolor, PSD şi ALDE arborează Steagul Ţinutului Secuiesc. Dragnea şi Tăriceanu vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR la moţiunea de cenzură. În comisiile de la Senat, s-a votat ca ziua de 15 martie să fie sărbătoare în România”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, pe Facebook.

Traian Băsescu a reamintit că la 15 martie 1848, Dieta de la Pesta vota, printre altele, alipirea Transilvaniei la Ungaria, iar PSD-ALDE vor ca această zi să fie sărbătoare recunoscută pe teritoriul României, în schimbul unor voturi la moţiunea de cenzură.

“Ticăloşii se fac a uita că, la 15 martie 1848, Dieta de la Pesta vota, printre altele, alipirea Transilvaniei la Ungaria. A trebuit să se ridice moţii lui Iancu, alţi români şi saşii la luptă, pentru ca Transilvania să nu fie parte a Ungariei Mari. Zeci de mii de români din Transilvania au fost ucişi de armatele conţilor maghiari, sate întregi au fost rase de pe faţa pământului, sute de mii de români au plecat în pribegie. Iar PSD şi ALDE vor să facem din 15 martie 1848 zi de sărbătoare recunoscută pe teritoriul României, în schimbul câtorva voturi la moţiune”, a spus Băsescu.

“Măi ticăloşilor din PSD şi ALDE, credeţi că, în viaţa voastră, veţi mai putea merge la Ţebea? Dar în Ardeal?”, le-a transmis acesta liderilor celor două formaţiuni.

Traian Băsescu a susţinut că pe maghiarii din România nu-i opreşte nimeni ca pe 15 martie să sărbătorească la Budapesta.

Comisiile de administraţie publică şi pentru drepturile omului au adoptat, luni, un proiect de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România.

 

Sursa: MediaFax

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Brandul Gerovital inaugurează primul magazin la Iași

URMĂTORUL ARTICOL

Restricţii de circulaţie pe strada Sf. Andrei

Ultimele știri de la National1