deszapezire

Racirea vremii a dus la aparitia fenomenelor de lapovita si ninsoare. Luni dimineata (25.11.2013) ningea abundent in mai multe zone din tara

 

 

 

Lapoviţa şi ninsoarea au început să cadă în Pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN 17, încă de la primele ore la zilei de luni, însă zăpada depusă în zonă nu a afectat circulaţia rutieră.

 

Şeful Secţiei de drumuri naţionale Bistriţa, Alexandru Slavita, a declarat că în Pasul Tihuţa s-a intervenit cu 30 de tone de sare, drumul fiind practicabil.

 

Zona Tihuţa, principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova, este singura în care a nins până în prezent în judeţul Bistriţa-Năsăud, după intrarea în vigoare a codului galben, dar se aşteaptă ca ninsorile să se extindă în cursul după-amiezii de luni spre zona de câmpie.

 

 

Potrivit datelor comunicate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, în noaptea de duminică spre luni a plouat în tot judeţul, cea mai mare cantitate de precipitaţii, de 10,5 litri pe metru pătrat, fiind înregistrată la Leşu.

 

În judeţul Gorj ninge abundent în zona Rânca, iar pe DN67C Novaci – Rânca, între kilometrii 22 şi 34, s-a depus un strat de zăpadă care măsoară între unu şi trei centimetri. În zonă acţionează patru utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant, iar un echipaj de poliţie nu permite autovehiculelor neechipate de iarnă accesul către Rânca.

 

Şi pe DN7A ninge între Voineasa şi Vidra (judeţul Vâlcea) şi se acţionează, preventiv, cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.

 

ANM a emis o avertizare de ninsori şi viscol pentru ziua de 25 noiembrie, între orele 04.00-22.00. Avertizarea este valabilă pentru judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Satu Mare, Maramurel, Bistriţa Năsăud, Suceava, Botoşani, jumătatea vestică din Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, jumătatea sudică a judeţului Sibiu, cea nordică a judeţului Vâlcea, zona montană a judeţului Gorj şi partea nord-estică a judeţului Mureş.

 

În intervalul 25 noiembrie, ora 02:00 – 28 noiembrie, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

În a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni 25 noiembrie, precipitaţiile  se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni şi în regiunile vestice, nordice şi centrale.

 

În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. La munte şi trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.

 

Marţi 26 noiembrie şi miercuri 27 noiembrie va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Ruxandra Tomulesei, care face parte din echipa lui Dan Bittman, a intrat la duel

URMĂTORUL ARTICOL

Un TIR a intrat in doua case, dupa ce soferul a pierdut controlul volanului intr-o curba

Ultimele știri de la Actualitate